Rareş Toader a dat lovitura în China


• vâlceanul legitimat la CS Chimia a devenit vicecampion olimpic la aruncarea greutăţii

În urmă cu puţin timp, la Nanjing, în China, s-a desfăşurat finala probei de aruncarea greutăţii, din cadrul Olimpiadei de atletism, categoria de vârstă cadeţi. După evoluţii foarte bune în fazele anterioare, vâlceanul Rareş Toader (foto, dreapta) s-a calificat în ultimul act al întrecerii. Sportivul legitimat la CS Chimia Râmnicu Vâlcea a avut o evoluţie foarte bună, aruncând 21,00 metri cu bila de cinci kilograme, specifică probei de la categoria sa de vârstă. Rezultatul la propulsat pe elevul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea până pe locul al doilea al finalei olimpice de juniori, el câştigând medalia de argint. Rareş Toader este antrenat la lotul naţional al României de către antrenorul Emilian Floroiu, el începându-şi cariera sportivă sub privirile atente ale bunicului său, Ion Berbece, din Călimăneşti.

Iar dacă Rareş Toader a reuşit să câştige medalia olimpică de argint în proba sa favorită, mai trebuie menţionat că fericitul câştigător al aurului olimpic a fost polonezul Konrad Bukowiecki. Acesta a câştigat cea mai strălucitoare medalie a întrecerii graţie unei aruncări ce a măsurat nu mai puţin de 23,17 metri. Pe ultima poziţie a podiumului olimpic a urcat germanul Marten Howe, acesta aruncând 20,13 metri.

Sportivul legitimat la CS Chimia Râmnicu Vâlcea răsplăteşte astfel încrederea şi eforturile antrenorilor săi, Lelioara Alexandrescu şi Claudiu Cîrstea, dar şi a directorului Dumitru Drăguţă. Rămâne de văzut dacă autorităţile locale, judeţene, dar şi cele de la nivel naţional, cu atribuţii în domeniul sportului şi educaţiei, îl vor premia pe sportivul vâlcean. Atletul din judeţul nostru merită cu siguranţă premii generoase din partea autorităţilor, aşa cum au primit de altfel şi cele cinci handbaliste vâlcence, campioane mondiale la CM Under 18 din Macedonia.