Râmnicul – oraş de reşedinţă domnească 4 septembrie 1389 – 4 septembrie 2012 (micro selecţie) (2)

Regele Ferdinand I (1865-1927), vizita Regelui este consemnată de ziarul „Cuvân­tul adevărului”, care apărea la Râmnicul Vâlcii între 14 aprilie 1902-1 aprilie 1909, de două ori pe lună, în numerele 7 şi opt, anul VI – 15 iulie – 1 august 1907, p.64.

„Alteţele regale, principele Ferdinand şi principesa Maria au vizitat oraşul în ziua de 10 iulie 1907. Alteţele lor regale au sosit cu automobilul la sfânta Episcopie, fiind însoţiţi de domnul ministru de Interne, Ionel Brătianu.”

În majoritatea cazurilor, oraşele se deosebesc de oameni prin faptul că au o viaţă mult mai lungă decât a acestora. Cine va trece prin Râmnic va putea să admire vechile monumente istorice şi de artă religioasă:

1580 – Crucea Mişeilor (cruce de hotar, din secolul al XVI-lea, având săpat ,pe una din feţe, textul unui document din 25 iunie 1580. În prezent, ea se află în faţă bisericii Adormirea Maicii Domnului.)

1747 – Biserica Buna Vestire ( legenda spune că prima biserică a fost ridicată de Mircea Voievod, poate să fie Mircea Cioba­nul?)

1557-1587 – Biserica Cuvioasa Paras­chiva (construcţia este începută de Pătraş­cu cel Bun, pe vremea când era stabilit la Râmnic, este terminată de zidit de fiul său, Mihail Viteazul.).

1677-1680 – Biserica Cetăţuia (legen­da ne spune că ar fi fost ridicată de un voievod din neamul Basarabilor, prin secolul XV). Biserica actuală este refăcută între anii 1677-1680, în timpul domniei lui Şerban Can­tacuzino (1678-1688) de către mitro­po­litul Teodosie.

Interesante sunt şi aspectele mai puţin cunoscute din viaţa acestei aşezări, de exem­plu:

1895 – Planul delimitării oraşului Rm. Vâlcea (oraşul se întindea de la nord la sud pe o lungime de 6 kilometri, de la est la vest pe circa 4. Un alt element al planului, sunt evidenţiate barierele de intrare în oraş, caracteristice marilor oraşe din Europa.

Bariera Cetăţuia – prin care se intra în oraş pe Şoseaua Naţională Râul Vadului – Râmnicu Vâlcea.

Bariera Podului de Fier de la Goranu – pe care se intra în oraş pe Şoseaua Judeţeană Argeş, trecând peste podul metalic întins peste apele Oltului.

La sud, se intra în oraş prin Bariera Traian, din două direcţii pe trei artere, una fiind Şoseaua Naţională Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea, a doua Calea Ferată Dră­gă­şani – Râmnicu Vâlcea, dată în exploatare la data de 20.06.1887 iar a treia era Drumul Judeţean Troian – Dealul Ocna, care venea de la Ocnele Mari.

La vest, Bariera Arhanghelu intra în oraş prin Şoseaua Judeţeană Olăneşti- Râmnicu Vâlcea.

Un alt exemplu ar fi evoluţia populaţiei oraşului din cele mai vechi timpuri:

Secolul XV – 2.000 locuitori (Istoria medie a Românie, p.308);

1742 – 7290 (Monografia ecleziastică a judeţului Vâlcea, p.11);

1.800 – 6.000 Vechea monografie sanitară a Munteniei, p.210);

1871 – 5750 (Istoria Râmnicului, p.155);

1899 – 7312 (Marele Dicţionar Geografic al României, vol.V, p.246);

1912 – 13.500 (Judeţul Vâlcea, p. 76);

1930 – 15.648 (Anuarul statistic al României, 1934);

1937 – 15.973 (Enciclopedia României, vol. II, p.658);

1943 – 15.917 (Biroul populaţiei de la 30.Xi, 1943);

1960 – 32.629 (Statistica recensămin­te­lor din anii respectivi);

1992 – 116.914;

1998 – 125.000;

2002 – 107.726.
CONTINUARE…