Râmnicenii, invitați la Inspectoratul pentru Situații de Urgență


„Ziua Porților Deschise” la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” Vâlcea. În data de 12 octombrie, va fi marcată „Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”. Astfel, de la ora 10.00 la ora 14.00, cetățenii vor putea vizita unitatea vâlceană, ocazie cu care vor vedea și noile autospeciale, primite vineri, 7 octombrie și să afle noi informații privind mijloacele de intervenție în cazul situațiilor de urgență. Accesul în unitate se va face pe baza unui act de identitate, iar copiii vor fi însoțiți  de persoane care se pot legitima. La ora 12.00, pe platoul Inspectoratului, se va da startul activităților în cadrul cărora se vor prezenta semnificația „Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale” și riscurile naturale de pe teritoriul județului.  Sărbătorită în cea de-a doua zi de miercuri a lunii octombrie, Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale recunoaşte în acelaşi timp vulnerabilitatea populaţiei, cât şi capacitatea acesteia de a face faţă dezastrelor. O sursă vitală a rezistenţei în faţa dezastrelor o reprezintă progresele ştiinţifice şi tehnologice, precum şi aplicarea acestora în domeniul reducerii dezastrelor. Prin Rezoluţia 44/236 (din 22 decembrie 1989), Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a desemnat cea de-a doua zi de miercuri din luna octombrie, ca Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale. Activităţile, demarate cu ocazia sărbătoririi acestei zile, au fost coordonate în fiecare an, în perioada 1990-1999, de către Decada Internaţională de Reducere a Dezastrelor Naturale. În anul 2001 Adunarea Generală a decis să menţină în continuare sub observare cea de-a doua zi de miercuri din luna octombrie ca Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale (prin rezoluţia 56/195 din 21 Decembrie), ca instrument de promovare a unei culturi globale de reducere a riscului dezastrelor naturale, inclusiv prevenirea şi diminuarea dezastrelor, dar şi pregătirea pentru dezastru.