Rămâne cum am stabilit: IGNAT FĂRĂ VETERINAR pentru gospodarii Costeștiului!


După cum vă informam și anterior, din vara acestui an, localitatea Costești duce lipsă de un medic veterinar încă de la mijlocul acestui an. În urmă cu mai bine de o lună de zile, șeful administrației lansa un apel către autorități după un nesfârșit lanț de corespondență cu conducerea centrală a Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.): „Localitatea noastră este, în mod tradițional, una cu foarte mulți crescători de animale. Este o parte deosebit de importantă a economiei locului dată fiind prezența pășunilor alpine, dar și a moștenirii noastre. În evidențele noastre de la primărie avem peste 10.000 de capete, fie ca e vorba de păsări, porci, cai, capre, oi sau vite. Legislația impune o serie amplă de documente, de la pașapoarte, formulare de mișcare până la adeverințe necesare pentru subvenția la APIA. Nu mai pun la socoteală situațiile neprevăzute sau apropierea Crăciunului când se vor tăia sute de porci. Așadar, avem nevoie urgentă de serviciile unui veterinar. Pentru acest fapt pentru am și făcut toate demersurile necesare către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Știu că e pandemie și sunt probleme mari peste tot, dar sper să nu ne prindă Ignatul tot în această situație critică”.
Din păcate, la nivelul județului nostru, mai precis la DSV, situația rămâne blocată iar Ignatul se va desfășura în acest an fără un medic veterinar prin preajmă ceea ce reprezintă un imens risc pentru sănătatea comunității: „Asta este situația! Aici suntem, la final de 2020, iar noi, ca primărie, ca administrație, am încercat din răsputeri să nu se ajungă în această criză. Nu s-au făcut licitațiile, iar Ignatul se va ține fără nici un fel de reguli sanitare în Costești!”.
Crescătorii de porcine, comercianții de carne de porc și consumatorii de produse preparate din carne de porc au obligația să respecte normele sanitare veterinare prevăzute în legislația U.E. implementată în legislația națională, cu referire la această activitate. Pentru a preveni îmbolnăvirea populației consumatoare de carne și preparate derivate, proprietarul are obligația să solicite medicului veterinar: examinarea clinică a porcului viu iar după sacrificare examinarea cărnii, în special pentru diagnosticul trichinelozei care este o boală parazitară, ce se transmite de la animale la om, fiind produsă de un parazit numit Trichinella Spiralis. Principalul rezervor și vector al acestui parazit îl constituie animalele din preajma locuințelor umane: șobolanii, șoarecii, carnivorele domestice (câinele și pisica) animale din zona sălbatică (vulpe, jder) și porcii sau alte specii infestate.
Omul se îmbolnăvește consumând carne infestată neexaminată de medicul veterinar și insuficient friptă, fiartă, sau preparată crudă, sărată, sau afumată. Boala, la om se manifestă prin: febră ridicată (38-40 grade), tulburări digestive (dureri abdominale, grețuri, vărsături, diaree), dureri în masele musculare însoțite de edeme ale feței „boala capetelor umflate”. Trichineloza poate fi tratată, reușita tratamentului fiind condiționată în primul rând de rapiditatea stabilirii diagnosticului.
Carnea provenită de la porcii crescuți în gospodăriile individuale poate fi utilizată numai pentru consum familial, în exploatația de origine, după efectuarea obligatorie a examenului trichineloscopic, la sediul circumscripțiilor sanitare veterinare care funcționează în municipiile, orașele și comunele județului, fiind interzisă comercializarea acesteia!
Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificați în vederea depistării trichinelozei este obligatorie. Probele se recoltează din limba, musculatură intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).
Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor se sancționează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.