Puţine surprize în „Elita” fotbalului vâlcean


• Posada, Hidro şi Flacăra au făcut spectacol în Seria Nord, marcând împreună nu mai puţin de douăzeci de goluri

Campionatul Ligii a IV-a vâlcene a continuat, week-end-ul trecut, cu cea de-a doua etapă programată de oficialii AJF în acest an calendaristic. Meciurile disputate au contat pentru etapa cu numărul şaptesprezece, în Seria Nord, respectiv cea cu numărul nouăsprezece în Seria Sud, diferenţa fiind justificată prin numărul diferit al echipelor ce activează în cele două întreceri. Iubitorii fotbalului mic din judeţul nostru au avut parte din belşug de „sarea şi piperul” acestui sport, pe majoritatea stadioanelor marcându-se multe goluri. „Calculele hârtiei” au fost respectate cu stricteţe în această rundă, aproape toate favoritele reuşind să obţină victorii, menţinând neschimbată ierarhia de la vârful clasamentului.
Jucătorii de la CS Mădulari au produs singura surpriză notabilă a Seriei Sud. Aceştia au reuşit să ţină în „şah” liderul la zi al întrecerii, FC Băbeni. Echipa din oraşul condus de liberalul Ion Bîzîc nu a reuşit să desfacă apărarea solidă a gazdelor din Mădulari, cele două formaţii împărţindu-şi punctele în urma unei remize „albe”. CS Şirineasa a profitat de pasul greşit comis de lider, echipa unui alt edil liberal, Dan Săraru, impunându-se pe terenul celor de la AS Creţeni. În urma acestui succes, CS Şirineasa a acumulat 51 de puncte şi s-a apropiat la numai un punct de FC Băbeni, cele două echipe fiind practic calificate în play-off-ul pentru stabilirea campioanei judeţului Vâlcea. În alte meciuri din campionatul Seriei Sud, disputate tot la finalul săptămânii trecute, CSM II Râmnicu Vâlcea s-a impus greu în deplasarea de la Valea Mare, Olteţul Alunu a câştigat în faţa Voinţei Orleşti, iar Unirea Tomşani a reuşit scorul etapei, pe teren propriu, cu Oltul Ioneşti.
Trecând în Seria Nord, întâlnim o situaţie foarte asemănătoare celei din Seria Sud, prezentate mai sus. După şaptesprezece etape disputate în campionatul ce reuneşte cluburile din această parte a judeţului nostru, echipele s-au „cernut” destul de mult, doar câteva menţinându-se în „cărţile” play-off-ului. Este vorba despre Flacăra Horezu, Posada Perişani, Cozia Călimăneşti şi, cu indulgenţă, Hidroelectra Râmnicu Vâlcea. Flacăra, Posada şi Hidro au făcut spectacol în ultima etapă, cele trei grupări fruntaşe obţinând victorii facile, la scoruri desprinse mai degrabă din tenis decât din fotbal. Doar jucătorii de la Cozia au ratat posibilitatea unui tur de forţă, iar asta dintr-un motiv extrem de simplu: echipa pe care trebuiau să o întâlnească la finalul săptămânii trecute (Progresul Măldăreşti) nu s-a mai prezentat în staţiune! Meciul a fost decis la „masa verde”, urmând să fie omologat cu scorul de 3-0 în favoarea echipei călimăneştene. În alte meciuri, Lotru Brezoi s-a impus în faţa Forestei Malaia, iar AS Căzăneşti a câştigat, acasă, derby-ul mijlocului de clasament cu Stejarul Vlădeşti.
Dacă situaţia din clasamentele celor două serii se va păstra neschimbată până la finalul sezonului regulat, atunci, la sfârşitul primăverii, semifinalele play-off-ului judeţean ar arăta în felul următor: Posada Perişani – FC Băbeni; CS Şirineasa – Flacăra Horezu. Reamintim, în luna iunie, campioana din Vâlcea va participa la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Conform noilor reguli adoptate de conducerea Federaţiei Române de Fotbal, barajul de promovare se va disputa între trei echipe (dintre care doar una va promova) şi nu între două, aşa cum se întâmpla până acum.

 Rezultatele etapei a XIX-a (Seria Sud) 

Sâmbătă, 22 martie

Unirea Tomşani – Oltul Ioneşti 6-3
Zorile Scundu – Victoria Frânceşti 4-1
Viitorul V. Mare – CSM II Rm. Vâlcea 2-3
CS Şuşani – Experţi Popeşti 0-3
AS Creţeni – CS Şirineasa 0-2
Olteţul Alunu – Voinţa Orleşti 2-0
CS Mădulari – FC Băbeni 0-0
Unirea Drăgăşani a stat

Clasament Seria Sud: FC Băbeni 52p, CS Şirineasa 51p, Unirea Drăgăşani 42p, Experţi Popeşti 42p, CS Mădulari 26p, Olteţul Alunu 26p, Unirea Tomşani 24p, Victoria Frânceşti 21p, Voinţa Orleşti 20p,  CSM II Rm. Vâlcea 19p, AS Creţeni 19p, Oltul Ioneşti 16p,  Zorile Scundu 13p, Viitorul Valea Mare 12p, CS Şuşani 2p. 

Rezultatele etapei a XVII-a (Seria Nord) 

Sâmbătă, 22 martie

Hidro Râmnicu Vâlcea – Viitorul Budeşti 7-1

Posada Perişani – Topologul Galicea 7-0

Flacăra Horezu – Minerul Ocnele Mari 6-1

U. Păuşeşti Măglaşi – Viitorul Dăeşti 0-5

Lotru Brezoi – Foresta Malaia 2-1

AS Căzăneşti – Stejarul Vlădeşti 2-1

Cozia Călimăneşti – Progresul Măldăreşti 3-0*

*oaspeţii nu s-au prezentat la meci

Clasament Seria Nord: Flacăra Horezu 49p, Posada Perişani 45p, Cozia Călimăneşti 42p, Hidro Râmnicu Vâlcea 39p, Viitorul Dăeşti 28p, Foresta Malaia 24p, AS Căzăneşti 19p, Stejarul Vlădeşti 17p, Topologul Galicea 17p, Lotru Brezoi 16p,  Minerul Ocnele Mari 15p, Viitorul Budeşti 15p, Progresul Măldăreşti 9p, Unirea Păuşeşti Măglaşi 9p.