PUȘCĂRIE SIGURĂ pentru pagini de FB pe numele altcuiva!


Legeastart.ro scrie că Decizia nr. 4/2021 privind pronunțarea asupra sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov – Secția penală în Dosarul nr. 9.010/197/2019 privind dezlegarea unei chestiuni de drept a fost publicată în Monitorul Oficial.
„Prin Încheierea de ședință din data de 2 septembrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 9.010/197/2019, Curtea de Apel Brașov – Secția penală a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: «Dacă fapta de a deschide și utiliza un cont pe o rețea de socializare deschisă publicului (rețea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deținătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane și introducând date reale vizând această persoană (informații, fotografii, imagini video etc.), realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la cerințele ca acțiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept și, respectiv, să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului.»”, arată sursa citată.
Sursă foto: Arhivă