„PSD și UNPR vor avea candidați pe liste comune la alegerile parlamentare”


• declară senatorul Laurențiu Coca

Ieri, la București, liderii la nivel național ai Partidului Social Democrat și Uniunii Naționale pentru Progresul României au semnat acordul de colaborare pentru cele două importante campanii electorale ce vor avea loc pe parcursul acestui an. După mai multe runde de negocieri, Liviu Dragnea și Gabriel Oprea au ajuns la un numitor comun, PSD și UNPR bătând palma.
Tot ieri, la puțin timp după semnarea protocolului, senatorul vâlcean Laurențiu Coca (PSD) a transmis un punct de vedere legat de acest subiect. Parlamentarul a lămurit câteva dintre aspectele prevăzute în protocol, după cum urmează: „Astăzi (n. red. ieri) a fost semnat protocolul de colaborare PSD-UNPR. Documentul prevede colaborarea celor două formaţiuni în alegerile locale, votul într-un singur tur de scrutin şi candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din această toamnă, în urma aprobării în forurile statutare ale fiecărui partid a unui acord privind condițiile de participare”.