PROTEST INEDIT la sediul IPJ Vâlcea


Joi, 30 septembrie 2021, încă dinainte de orele prânzului, în fața sediului Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea s-a desfășurat un… (să îi zicem) protest, mai inedit. La această… manifestare a participat o singură persoană (un bărbat). Cetățeanul afișa un banner pe care erau scrie trei cuvinte care nu fac cinste Poliției Române. Nu reproducem însă acele cuvinte aici pentru că persoana în cauză nu prezenta vreo dovadă prin care să susțină ceea ce scrisese pe banner-ul improvizat (și, în plus, senzația noastră este că bărbatul în cauză are probleme psihice; de aceea nici nu publicăm poze cu el).
Interesant este însă că polițiștii vâlceni au ieșit să… negocieze cu bărbatul respectiv (un fel de Cetățeanul Turmentat, ca să cităm din clasici) pentru a-l face să renunțe la protestul spontan. Discuțiile s-au purtat însă pe trotuar, pentru că bărbatul în cauză, care protesta inclusiv împotriva restricțiilor privitoare la obligativitatea portului măștii de protecție, nu putea intra în sediul IPJ pentru că… nu dorea să poarte mască. Au fost un fel de discuții între «surzi», în care polițiștii au încercat să îi explice omului că o reglementare / lege în vigoare trebuie respectată, indiferent de opiniile / preferințele unora sau altora! Evident că totul a cam fost în zadar, omul rămânând la convingerile lui, însă trebuie apreciat interesul dat de angajații IPJ Vâlcea pentru liniștirea protestatarului inopinat.
În rândurile de mai jos vă prezentăm punctul oficial de vedere pe care l-am primit de la IPJ Vâlcea pe marginea acestui subiect (în urma solicitării pe care redacția noastră a transmis-o):
„În această dimineață, în fața sediului instituției s-a prezentat un bărbat care protestează, susținând că se încalcă drepturile și libertățile constituționale, nefiind de acord cu măsurile impuse în perioada stării de alertă, dar fiind totodată, nemulțumit și de faptul că poliția nu ia atitudine față de aceste măsuri de protecție sanitară. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au încercat în repetate rânduri să-l consilieze în stradă, deoarece acesta a refuzat să intre în sediul instituției, neacceptând să poarte masca în interior”.