Propunere legislativă pentru modificarea art.6 din Legea nr.597/2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre


Prezenta iniţiativă are ca obiect modificarea art. 6 din L 597/ 2001, respectiv transferul deciziei de sistare a execuţiei lucrărilor în perioada sezonului estival la nivelul autorităţilor locale ca autorităţi competente conform legii să emită autorizaţii de construire. Prin urmare, această interdicţie, care, în prezent, operează ca fiind opozabilă tuturor indiferent de persoana investitorului, fizică sau juridică, de drept public sau privat, precum şi a caracterului investiţiei, de interes public sau privat, va fi reinstituită la nivelul capacităţii decizionale a autorităţilor locale riverane Mării Negre, singurele în măsură să discearnă cu privire la importanţa, necesitatea şi caracterul investiţiilor în zonă, în conformitate cu principiul autonomiei locale şi al subsidiarităţii. Practic, deşi beneficiază de fonduri europene pentru construcţia şasiului de coastă, Primăria Constanţa trebuie să sisteze lucrările pe anumite porţiuni. Având în vedere că programele europene au termene precise, lucrările pot continua cu protecţii special concepute.

Deputat Constantin Rădulescu