Proiectul de formare a profesorilor de la „Pleșoianu”, la final


În perioada 1 septembrie 2015 – 31 august 2016, Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleşoianu” din Râmnicu Vâlcea a fost beneficiarul proiectului „Quality in education (Q.e.d.) – improved competences” (2015-1-RO01-KA101-014357) defăşurat în cadrul programului Erasmus+, Actiunea cheie 1. Mobilitatea personalului din domeniul învăţământului şcolar, cu un buget aprobat de 30.260 euro. Finanţat de Comisia Europeană prin Agenţia pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, proiectul a avut ca obiectiv principal îmbunătăţirea competenţelor cadrelor didactice în vederea creşterii atractivităţii procesului educaţional, îmbunătăţirii rezultatelor şcolare şi reducerii ratei de abandon a elevilor.
Prin activităţile proiectului, un număr de 14 cadre didactice au participat la stagii de formare organizate de instituţii de prestigiu din Italia, Republica Cehă, Portugalia şi Olanda. Tematicile activitătilor de formare au vizat dezvoltarea competenţelor de utilizare a metodelor interactive de predare – învăţare, utilizarea tehnologiilor moderne în predare, creşterea motivaţiei elevilor şi dezvoltarea de relaţii propice învăţării, iniţierea şi desfăşurarea de activităţi de colaborare internaţională. Cu ajutorul acestor competenţe dezvoltate, cadrele didactice pot să desfăşoare activităţi didactice interesante şi antrenante în vederea îmbunătăţirii rezultatelor şcolare ale elevilor, diminuării numarului de absenţe şi a numarului de elevi care renunţă la şcoală.
În cadrul proiectului au avut loc workshop-uri  şi lecţii deschise unde au fost discutate şi puse în practică noile cunoştinţe si abilităţi dobândite. O parte din acestea au fost sintetizate în broşura cu titlul „Creşterea atractivităţii procesului de predare – învăţare. Exemple de bună practică”, disponibilă în varianta electronică pe site-ul liceului www.cnplesoianu.ro, sectiunea Proiecte europene.
Mai multe informaţii despre activităţile şi rezultatele proiectului sunt disponibile pe pagina de Facebook a proiectului www.facebook.com/Quality-in-education-Qed-improved-competences.