Proiectul „Adventure Park” este blocat!


După o întâlnire cu primarii din Voineasa și Vaideeni, precum și cu câțiva specialiști implicaţi în proiectul „Adventure Park”, vicepreședintele Romulus Bulacu de la Consiliul Județean a tras câteva concluzii. „Adventure Park este un proiect care ar face ca Voineasa să fie o staţiune plină de turişti nu doar în sezonul rece, când funcţionează domeniul schiabil, ci şi în perioada de vară-toamnă, când foarte mulţi oameni ar veni pentru alpine coaster, tiroliene, pista de kart-uri, parcul de aventuri şi ce mai avem prins în proiect. Telegondola de la Transalpina Ski Resort s-ar putea folosi şi vara. S-ar face încasări mai mari, toată lumea ar avea de câştigat. Ar fi mai multe locuri de muncă, ar creşte interesul investito­rilor să construiască hoteluri, pensiuni. Pentru cei care nu ştiu, Adventure Park este gândit a fi amenajat sus, deasupra pârtiei, pe muntele Bora. Primăriile Voineasa şi Vaideeni se luptă în instanţă pentru acele terenuri şi, din cauza asta, proiectul bate pasul pe loc”, a declarat Bulacu.
Terenul în litigiu a fost stăpânit de ciobanii din Vaideeni, ceea ce înseamnă că dreptatea ar fi de partea primarului Daniel Băluţă, care nu vrea decât un lucru: şi comunitatea sa să aibă un mic beneficiu de pe urma proiectelor menţionate. „Probabil că domnul primar Stanciu a vrut să-şi arate muşchii, aşa că Primăria Voineasa a revendicat în instanţă golul alpin. Din punctul meu de vedere, este o mare prostie. Chiar dacă n-ar fi fost al Vaideeniului, ar fi al fostei Carpatine, care a aparţinut statului. Deci nici aşa terenul n-ar intra în proprietatea UAT Voineasa, ci în domeniul statului. Chiar nu înţeleg de ce este blocat proiectul Adventure Park, care ar avea finanţare şi i-am putea da drumul cel mai repede”, a mai spus Romulus Bulacu.