Proiect îndrăzneț în Lungești


Primarul Tiberiu Costea (foto) de la Lungești are în vedere un proiect destul de îndrăzneț: construirea unei platforme pentru obţinerea de compost, o fermentaţie anaerobă a gunoiului de grajd şi transformarea lui în compost.
„Această platformă ar putea fi construită la aproximativ 500 de metri de prima casă locuită. O altă condiţie impusă este numărul de şeptel – bovine, ovine, caprine, păsări şi ce mai poate produce gunoi de grajd. Este bun acest proiect pentru că poate oferi, în primul rând, utilajele necesare transportului gunoiului de grajd pe mini-platformele care vor fi plasate la 250 sau 300 de metri, în funcţie de densitatea numărului de animale din zona respectivă. O să fie colectat, depozitat pe platforma respectivă, fermentat şi transformat în compost. Apoi, compostul obținut va reveni la cei care au nevoie de el pentru grădini, sere sau solarii. Până la finalizarea proiectului mai este încă un pas și trebuie să ne orientăm, să vedem dacă acest proiect merită să meargă mai departe. Adică să realizăm şi o staţie de biogaz şi biogazul să-l folosim ca şi energie verde, ca energie regenerabilă, pentru că, aşa cum ştiţi, majoritatea proiectelor sunt axate acum pe aceste fonduri. În schimb, trebuie să analizăm puţin, să vedem care este studiul de impact şi dacă, într-adevăr, acest biogaz produs ne-ar avantaja sau am avea până la urmă unde să-l folosim”, declară primarul Costea.