Programul SRL-D, modificat


Camera de Comerţ şi Industrie anunţă că toţi cei cu vârste de până la 35 de ani pot aplica pentru a primi un credit nerambursabil de până la 10.000 de euro în cadrul Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri.

Programul a fost modificat recent de Executiv, astfel încât să ofere tinerilor posibilitatea de a se folosi în continuare de creditul nerambursabil obţinut prin program, chiar dacă societatea pe care o înfiinţează îşi schimbă statutul de microîntreprindere.

Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, care transpune o schemă transparentă de ajutor de minimis, a fost lansat, în urma cu 2 ani, prin OUG nr. 6/2011, în timp ce normele sale de aplicare au fost aprobate prin HG nr. 96/2011. Având în vedere succesul de care s-a bucurat în rândul aplicanţilor, programul a fost prelungit până în anul 2020, iar un număr de cel puţin 550 de tineri pe an vor beneficia de sprijin financiar din partea statului pentru încă 7 ani.

În plus, schema de ajutor de stat a condus la crearea a peste 10.000 locuri de muncă, motiv pentru care autorităţile au decis recent să modifice programul, astfel încât să ofere tinerilor posibilitatea de a se folosi de creditul nerambursabil obţinut prin program chiar dacă societatea pe care o înfiinţează îşi schimbă calitatea de microîntreprindere.

Dispoziţia este prevăzută de Ordo­nanţa Guvernului nr. 11/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 415, din 9 iulie 2013 şi intrată în vigoare la data publi­cării, ce stabileşte următoarele: “facilităţile acordate prin program nu se consideră acordate necuvenit şi nu se recuperează în situaţia în care calitatea de microîntre­prin­dere aparţinând întreprinzătorului debutant a fost pierdută, deoarece societatea cu răspundere limitată înfiinţată de între­prinzătorul debutant nu se mai încadrează în categoria microîntreprinderilor”.

Concret, de-acum, finanţarea neram­bur­sabilă acordată prin program (ce poate fi de maxim 10.000 euro, n.red.) nu se va mai recupera de către stat în cazul în care societatea cu răspundere limitată debutanta (SRL-D) îşi schimbă calitatea de microîn­treprindere, trecând într-o altă categorie de IMM.

Aceasta în condiţiile în care prevederile de până acum stabileau clar că facilităţile acordate prin program se consideră acordate necuvenit şi se recuperează, potrivit legii, atunci când calitatea de micro­în­treprindere aparţinând întreprinzătorului debutant a fost pierdută.

De la începutul lunii iunie, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o societate pentru a deveni microîntreprindere au fost modificate. Mai exact, conform vechilor reglementări, erau trei criterii care calificau o firmă ca microîntreprindere: cifra de afa­ceri de până în 65.000 de euro; realizarea de venituri, altele decât cele din activităţi desfăşurate în domeniul bancar, în dome­niile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital sau în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului; capitalul social este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale.

De la 1 iunie, însă, la acestea s-a mai adăugat încă o condiţie, astfel că o socie­tate nu poate fi microîntreprindere dacă se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele jude­că­toreşti.