Programul „Europa, casa noastră” țintește și școlile vâlcene


Reprezentanța Comisiei Europene în România și Ministerul Educației Naționale lansează, anul acesta, cea de-a IV-a ediție a campaniei de informare și comunicare din cadrul programului „Europa, casa noastră”.

Campania, structurată pe cele trei componente: Vizite și dezbateri în școli, Lider european și Ziua Europei, se adresează elevilor și profesorilor din învățământul primar, gimnazial și liceal și are drept scop derularea unor activități cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajați să se informeze despre Uniunea Europeană, despre istoria și politicile acesteia, precum și despre evoluțiile din domeniul afacerilor europene. De asemenea, elevii vor avea posibilitatea de a-și exprima gândurile și viziunile cu privire la Europa în fața unor personalități locale, naționale, europene. Programul este coordonat de Chelgate, în numele Reprezentanței Comisiei Europene în România, și urmărește comunicarea politicilor europene și a subiectelor de interes pentru tineri, încurajându-i să devină cetățeni europeni activi, să se implice în activități de voluntariat și în proiecte europene de schimburi interculturale. „Europa, casa noastră” le prezintă tinerilor Uniunea Europeană dintr-o perspectivă concretă, apropiată vârstei lor. Acțiunea își propune să furnizeze informații elevilor și profesorilor cu privire la proiectul de integrare europeană (istoria, prezentul și viitorul acestuia) și la prioritățile de comunicare ale Comisiei Europene, dar și informații care îi privesc direct (posibilitatea de a studia și de a lucra în statele membre, implicarea în activități de voluntariat, schimburi între tineri, participarea la internship-uri).  Activitățile din cadrul componentelor programului „Europa, casa noastră” sunt descrise pe portalul: www.europacasanoastra.ro. Tot aici, școlile care doresc să participe la program se pot înscrie on-line, pot trimite rapoarte și fotografii din timpul activităților și pot afla mai multe informații despre premiile ce vor fi acordate elevilor și profesorilor care vor participa la această campanie.  Campania de informare și comunicare „Europa, casa noastră” va ajunge în perioada 24-30 aprilie 2014 și în județul nostru, ocazie cu care se va prezenta elevilor principala activitate intitulată “Vizite şi dezbateri în şcoli”. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean speră ca în perioada imediat următoare mai multe școli din Vâlcea să se alăture celor 65 deja înscrise pentru o mai bună înțelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor și politicilor acesteia.