Profesorul Titu Georgescu, omagiat la Biblioteca Județeană


Săptămâna trecută, Biblioteca Județeană „Antin Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a fost gazda unui eveniment editorial de excepție. Cu prilejul împlinirii a 88 de ani de la naștere, profesorului și scriitorului Titu Georgescu i-a fost adus un frumos omagiu de către familie, foști colegi, oameni de cultură ai Vâlcii, foști studenți, cât și de cetățeni care nu l-au cunoscut până la săvârșirea din viață, dar care au dorit să fie prezenți la frumosul moment. Volumul lansat joia trecută se numește „Un om, un istoric, un destin – Omagiu profesorului Titu Georgescu”, lucrarea fiind realizată, sub patronajul Forumului Cultural al Râmnicului, de Ileana Georgescu și Gheorghe Dumitrașcu. Cartea a fost editată de „Fântâna lui Manole” și a văzut lumina zilei la o cunoscută tipografie din Râmnic.
Sala de Conferințe a bibliotecii s-a dovedit aproape neîncăpătoare pentru numeroasele persoane care au venit la acest moment editorial, dar și pentru a aduce un pios omagiu celui care a fost profesorul Titu Georgescu. Evenimentul a început cu audiția piesei lui Tudor Gheorghe – „Acolo este Țara mea”, urmată de un scurt film documentar despre viața și opera profesorului și istoricului vâlcean. Au urmat alocuțiuni, Dana Rădulescu – reprezentantul Centrului Europe Direct Vâlcea, Ioan Barbu – scriitor și jurnalist vâlcean și Gheorghe Bonciu – istoric și magistrat susținând discursuri emoționante despre viața omului Titu Georgescu, dar și elogioase la adresa carierei acestuia și rolului pe care l-a avut în dezvoltarea culturii și educației din întreaga Oltenie. Amintim aici faptul că profesorul vâlcean a fost, preț de câțiva ani, rectorul Universității din Craiova. La întâlnirea de la bibliotecă a fost prezentă soția regretatului profesor, Ileana Georgescu, cât și unul dintre cei doi fii ai familiei. De remarcat și prezența altor nume importante ale culturii vâlcene. Cu riscul de a face omisiuni importante, îi amintim pe Florin Epure – șeful Direcției pentru Cultură Vâlcea, Sabin Lungoci – președintele CJCPCT Vâlcea, prof. univ. dr. Alexandru Popescu Mihăești, preotul Nicolae State Burluși, scriitorul Ilie Gorjan, scriitorii Ion Soare și Dumitru Lazăr, istoricul Eugen Petrescu.

Cuvintele profesorului

Chiar dacă lipsa profesorului Titu Georgescu a fost cel mai mult resimțită de la propria aniversare și de la evenimentul editorial, organizatorii au avut inspirația de a prezenta publicului un mesaj lăsat de scriitor în ultima perioadă a vieții sale. Parcă predestinat pentru astfel de momente, mesajul lui Titu Georgescu sună astfel: „Deoarece nu am lăsat, prin testamente, averi, în afara unei prețioase biblioteci și a acestor scrieri spre aducere-aminte, plus treizeci de cărți, ce le-am scris timp de o viață, mă declar aproape împăcat. Adverbul aproape își are rostul său, deoarece sunt destule făcute în viață, temeinic sau grăbit, concesiv sau ofensiv, regăsindu-se în amintirile cu care m-am însoțit și la bine, și la rău. Mă aflu în ele, am trăit cu ele, mă duc cu ele…”.