Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu aproape 17%, în decembrie 2011


Producţia industrială (serie brută) a scăzut, în decembrie 2011, cu 16,9% faţă de luna precedentă, ca urmare a scăderii industriei prelucrătoare (-20,9%) şi a industriei extractive (-0,4%), potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 6,0%. Pe marile grupe industriale s-au înregistrat scăderi la majoritatea categoriilor de bunuri: industria bunurilor de capital (-25,1%), industria bunurilor intermediare (-24,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-21,3%) şi industria bunurilor de uz curent (-9,7%). Industria energetică a crescut cu 5,8%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate producţia industrială a rămas la acelaşi nivel comparativ cu noiembrie 2011. Industria prelucrătoare a scăzut cu 0,1%, iar industria extractivă a crescut cu 4,2%. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a rămas la nivelul lunii precedente.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria energetică (+3,5%), industria bunurilor de uz curent (+1,0%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+0,9%). Industria bunurilor intermediare şi industria bunurilor de capital au scăzut cu 2,0%, respectiv cu 1,2%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în decembrie 2011 producţia industrială a scăzut ca serie brută cu 2,3%, ca urmare a scăderii industriei prelucrătoare (-4,0%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au crescut cu 6,2%, respectiv cu 2,1%.

Pe marile grupe industriale, industria energetică a crescut cu 5,8%, iar celelalte categorii de bunuri au înregistrat următoarele scăderi: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-8,0%), industria bunurilor de capital (-4,4%), industria bunurilor de uz curent (-4,2%) şi industria bunurilor intermediare (-3,6%).

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, a crescut cu 1,4%, susţinută de toate cele trei sectoare industriale. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 7,3%, industria extractivă cu 3,8%, iar industria prelucrătoare cu 0,2%.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria energetică (+7,2%), industria bunurilor de capital (+3,2%) şi industria bunurilor intermediare (+0,2%). Industria bunurilor de folosinţă îndelungată şi industria bunurilor de uz curent au scăzut cu 3,1%, respectiv cu 1,5% .

Pe întregul an 2011, producţia industrială a crescut atât ca serie brută cu 5,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,1% în 2011 comparativ cu anul precedent.

În anul 2011, avansul producţiei industriale (serie brută) a fost generat de creşterea tuturor sectoarelor industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 6,3%, industria prelucrătoare cu 5,6%, iar industria extractivă cu 4,5%.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri la majoritatea categoriilor de bunuri: în industria bunurilor intermediare (+10,0%), în industria bunurilor de capital (+5,8%), în industria energetică (+4,9%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+1,1%). Industria bunurilor de uz curent a scăzut cu 0,2%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în anul 2011, comparativ cu anul 2010, a crescut cu 6,1%. Cele trei sectoare industriale au avut următoarele creşteri: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+6,3%), industria prelucrătoare (+6,2%) şi industria extractivă (+4,8%).

Pe marile grupe industriale au fost înregistrate următoarele creşteri: industria bunurilor intermediare (+10,1%), industria bunurilor de capital (+7,3%), industria energetică (+5,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+1,6%) şi industria bunurilor de uz curent (+0,2%).