Problemele din Băbeni, Alunu și Ocnele Mari, în dezbatere


• o săptămână plină pentru specialiștii ABA Olt și Hidroelectrica
• investițiile de pe râul Olteț, în vizor, zilele acestea
La sfârșitul săptămânii trecute, prefectul de Vâlcea, Florian Marin, alături de președintele Consiliul Județean Vâlcea, Costi Rădulescu, a convocat o întâlnire de lucru în vederea analizării și dispunerii de măsuri în situațiile apărute în Băbeni, Alunu și Ocnele Mari. Este vorba despre ravagiile și pagubele lăsate în urma lor de către râul Bistrița, pârâul Stăncălău etc. Așadar, discuțiile au vizat: analiza stadiului de efectuare a lucrărilor tehnice de amenajare a râului Bistrița, dar și a pârâului Stăncălău, de către societățile responsabile (Hidroelectrica, ABA), în așa fel încât să nu existe o repetabilitate a inundațiilor în zone din orașul Băbeni; prezentarea stadiului lucrărilor de intubare de pe râul Olteț, în comuna Alunu, satul Alunu, punctul «Gropile» ca și a celor de drenare a apei de pe halda de steril, în vederea preîntâmpinării inundării terenurilor din proximitate. De asemenea, s-a discutat despre clarificarea situației pârâului Sărat din Ocnele Mari.
În urma întâlnirii, s-a dispus urgentarea demersurilor tehnico-juridice de către Hidroelectrica și ABA Olt, în așa fel încât în cel mai scurt timp, cu alocarea bugetară aferentă, să înceapă lucrările de amenajare a celor două cursuri de apă.
În cazul localității Alunu, o comisie formată din specialiștii structurilor de specialitate se vor deplasa, săptămâna aceasta, în zonă și vor întocmi un raport cu stadiul lucrărilor de intubare a râului Olteț. Raportul va fi analizat în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, tot în cursul săptămânii viitoare.
Concomitent cu aceasta, vor fi întocmite materiale către Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Mediului și ANAR pentru a dispune potrivit competențelor măsuri, având în vedere faptul că lucrarea a fost dispusă de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
La activitate au participat, alături de subprefectul Aurora Gherghina, conducătorii și reprezentanții instituțiilor/societăților implicate în rezolvarea acestor probleme (ISU Vâlcea, ABA Olt, SGA Vâlcea, Sucursala Hidrocentrale Vâlcea, Secția Drumuri Naționale Vâlcea, SC CET Govora S.A. – Direcția Exploatare Minieră Berbești, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare Vâlcea, Inspectoratul Construcții Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea, Instituția Prefectului Vâlcea) precum și primarii localităților Băbeni și Alunu.
Totodată, în cursul acestei săptămâni, va fi organizată, la Instituția Prefectului Vâlcea, o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Economiei ai SC Conversmin SA, ABA Olt, Consiliului Județean Vâlcea și Primăriei Ocnele Mari, în vederea definitivării predării amplasamentului pârâului Sărat către ABA Olt, care și-a manifestat, cu respectarea dispozițiilor legale, disponibilitatea de efectuare a lucrărilor de amenajare a acestui curs de apă.