Primarul Joița caută dotări pentru lucrările edilitare


Pentru dotarea Primăriei Lăpuşata cu buldoexcavator, tractor cu remorcă şi alte utilaje cu care s-ar putea executa lucrări de întreţinere, primarul Nicolae Joița încearcă să atragă finanţare europeană. „Suntem în etapa în care fiecare localitate din GAL trebuie să decidă pentru ce ar vrea să obţină fonduri europene. Apoi, totul se centralizează şi trebuie realizate proiectele”, a declarat liberalul Joița. Edilul din Lăpușata a mai afirmat că nu se va complica să încerce să atragă finanţare prin GAL pentru infrastructură, pentru că are alte soluţii pentru problemele ce mai trebuie rezolvate în Lăpuşata.