Primarul Iordache, implicat în actul educaţional de la Ocnele Mari


În ultima perioadă, primarul Petre Iordache s-a implicat în diversele activităţi pe care le-a desfăşurat conducerea Şcolii gimnaziale „Costea Marinoiu”. „În zilele de 23 şi 24 februarie au avut loc simulările examenului pentru Evaluarea naţională şi rezultatele au fost destul de bune, stabilindu-se un plan de remediere a elevilor cu rezultate slabe. La capitolul activităţi extraşcolare exista un program iniţiat de Fundaţia «Inimă pentru inimă», în cadrul căruia trei voluntari italieni derulează ateliere de teatru, jocuri interculturale şi învăţarea limbajului semnelor. Mai vreau să spun că vizitele la Muzeul de istorie «Buridava» din localitatea noastră sunt atent planificate de către cadrele didactice, pentru o mai bună cunoaştere a istoriei”, declară Iordache.