Jucătorii de la Flacăra au fost încurajaţi de peste trei sute de spectatori


Şansa ca echipa din zona lor să promoveze în Liga a III-a a fost intens trăită de către iubitorii fotbalului din oraşul Horezu şi comunele învecinate. Prin grija edilului Ilie Fârtat, dar şi bunăvoinţa managerilor firmelor de transport Normandia şi Obadă, aproximativ 200 de suporteri au avut posibilitatea de a călători pe ruta Vâlcea – Mehedinţi în mod gratuit. Un microbuz cu suporteri a pornit din Râmnicu Vâlcea, din comunele Costeşti şi Tomşani a mai plecat câte un autocar, iar alte două autocare au pornit din oraşul Horezu. Pe lângă aceşti suporteri, alţi 100 au făcut deplasarea cu maşinile personale. Astfel, la ora de start a meciului dintre Flacăra Horezu şi CSO Filiaşi, în tribunele cochetului stadion „Municipal” din Turnu Severin s-au aflat peste 300 de suporteri ai echipei vâlcene. Aceştia s-au comportat foar­te civilizat, şi-au susţinut favoriţii în limitele fair-play-ului şi i-au depăşit în multe momente, din punct de vedere al coregrafiei şi zgomotului produs, pe mai numeroşii spectatori doljeni prezenţi la meci.