Primarul Gigi Matei pune tunurile pe Blaga și Gorghiu


• edilul râmnicean îi somează pe aceștia să nu politizeze festivitatea de inaugurare a căminului de bătrâni din cartierul Ostroveni
Ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, edilul interimar al Râmnicului anunța că, joi, va avea loc inaugurarea Centrului Rezidențial pentru Persoane de Vârsta a III-a din cartierul Ostroveni. Un zvon a ajuns însă la urechile lui Gigi Matei. Cum Vasile Blaga și Alina Gorghiu se vor afla în Râmnic, cei doi politicieni liberali se pare că ar urma să participe la inaugurarea centrului destinat bătrânilor. Primarul interimar a luat foc la auzul unei asemenea vești, pe bună dreptate, ar spune unii… alții.
Dar mai bine să redăm comunicatul de presă la care facem referire și să vă lăsăm pe dvs. să trageți concluziile:
„În data de 3 martie 2015, la ora 12.00, va avea loc inaugurarea Centrului Rezidențial pentru Persoane de Vârsta a III-a din Ostroveni. Este un proiect social de mare amploare, pus în practică de administraţia locală în parteneriat cu Marele Priorat Român Autonom al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim – Cavalerii de Malta. Investiţia iniţială, realizată de Primăria municipiului exclusiv din bugetul local, a fost completată, în baza unui contract de concesiune, de dotări dintre cele mai moderne făcute de partenerii care au luat în administraţie această structură, rezultatul final fiind un Centru care oferă condiţii excelente seniorilor ce vor apela la serviciile sale. În acest Centru Rezidenţial, 70 de vârstnici îşi vor putea duce traiul liniştit, la care se adaugă alte 10 locuri, aflate la dispoziţia Municipalităţii, pentru adăpostirea, în caz de necesitate, a unor cazuri sociale deosebite.
Am aflat, însă, că la evenimentul inaugural din 3 martie au fost invitaţi să participe şi doi lideri politici naţionali, aflaţi, întâmplător, în Râmnicu Vâlcea la acea dată, într-un turneu pre-electoral. Consider că o astfel de participare, politică, la un eveniment de factură strict administrativ-socială este una de natură a deturna şi politiza demersul iniţial care a stat la baza acestui Centru.
Dincolo de toate acestea, doresc să urez, în mod public, succes Centrului Rezidenţial pentru Persoane de Vârsta a III-a din Ostroveni, să îi felicit pe partenerii noştri pentru investiţiile de amploare făcute aici şi să îi asigur de întreg sprijinul administraţiei locale în toate acţiunile sociale pe care le vor iniţia”.