PRIMARUL DUMITRU CIORÎCĂ ȘI DEPUTATUL EUGEN NEAȚĂ caută soluții pentru dezvoltarea comunei Cernișoara


Zilele trecute, deputatul Eugen Neață a avut o nouă întâlnire cu câțiva edili din județul nostru. Printre aceștia s-au aflat Dumitru Ciorîcă și Alexandru Olteanu, primarul respectiv viceprimarul comunei Cernișoara. Mai multe informații despre cum a decurs această întâlnire ne-au fost prezentate de către reprezentantul județului nostru în Parlamentul României, Eugen Neață.
„Întâlnirile pe care le am cu primarii comunelor vâlcene sunt unele dintre cele mai importante pentru munca pe care o fac în Parlamentul României. Primarii orașelor și comunelor sunt sursa cea mai bogată în subiecte pentru inițiativele mele legislative. Acum m-am văzut cu primarul Dumitru Ciorîcă și cu viceprimarul Alexandru Olteanu, amândoi din comuna Cernișoara, cu primarul Vasile Stoica al comunei Runcu și cu Constantin Catrina, primar al comunei Crețeni. Cu toții mi-au vorbit despre planurile de dezvoltare pe care le au în localitățile lor, despre greutățile pe care le întâmpină în derularea proiectelor și despre legislația care complică viața cetățenilor care trăiesc în localitățile administrate de ei”, a precizat Eugen Neață.
„Am aflat că, la Cernișoara, se modernizează drumurile, școala și sediul primăriei, majoritatea proiectelor aflându-se în faza de licitație. Cele trei comune vâlcene au un bun ritm de dezvoltare și de modernizare fragmentat din când în când de complicații birocratice și de sincope de finanțare. Primarii și viceprimarul cu care m-am întâlnit la Râmnicu Vâlcea sunt optimiști în privința atingerii obiectivelor pe care și le-au propus și îmi cer să ajut cu câteva inițiative legislative care să îmbunătățească viața locuitorilor comunelor pe care le administrează”, a mai punctat parlamentarul vâlcean.

Aprovizionarea cu lemn de foc rămâne o problemă în Vâlcea

„Trebuie insistat pentru simplificarea procedurilor de exploatare în folos propriu a lemnului din pădurile aflate în proprietate particulară, de exemplu. Am modificat eu însumi această lege în urmă cu ceva timp și normele de aplicare par rătăcite prin birourile ministerelor. În plină criză energetică, oamenii trebuie să-și poată folosi lemnul din propriile păduri fără șirul lung de birocrație pe care îl cunoaștem cu toții. Locuitorii satelor au nevoie de norme simple de viață comunitară fiind printre cei care muncesc cât este lumină afară, fără pauze și fără deplasări costisitoare. Utilizarea terenurilor publice excedentare pentru realizarea unor parcuri industriale este de asemenea una dintre prioritățile legislative pe care mi le-am propus, a căror importanță a fost întărită și în timpul discuției cu primarii vâlceni. S-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că o întâlnire cu primarii vâlceni poate fi extrem de importantă pentru activitatea mea de deputat în Parlamentul României”, a concluzionat Eugen Neață.