Primarul Dumbravă de la Stoeneşti spune clar: „Cer public închiderea DJ 651, dacă tot nu sunt fonduri pentru reabilitare!


După cum v-am informat într-un din ediţiile anterioare, mai multe drumuri de interes local din comuna Stoeneşti au fost asfaltate cu fonduri din bugetul local. Primarul Gheorghe Dumbravă afirmă, însă, că cetăţenii care au gospodăriile de-a lungul DJ 651 care leagă Cacova de Stoeneşti sunt disperaţi. „Pe acest tronson se poate circula numai în condiţii de secetă, altfel drumul este impracticabil. Este o adevărată capcană pentru maşini, chiar şi cele mai puternice motoare întâmpinând dificultăţi. Am mai spus că pe acest drum nu se mai poate merge nici măcar cu piciorul şi cer să fie închis! Îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi declarat închis”, declară edilul Dumbravă.