Primarul din Drăgoești, supărat pe conducerea AJF


Zilele trecute, prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare, primarul Gheorghe Me­lente (foto) a atras atenția conducerii Asociației Ju­dețene de Fotbal Vâlcea asupra unui aspect care, cu siguranță, ar trebui să le dea de gândit oamenilor care conduc „sportul rege” din județul nostru. Că implicarea administrațiilor locale are un rol decisiv în susținerea multor echipe din eșaloanele inferioare ale fotbalului este un aspect asupra căruia nu există dubii. Sau nu ar trebui să existe dubii, deși, iată, uneori sprijinul pe care îl acordă primarii vâlceni fotbalului este tratat la capitolul „diverse”. Revenind la oful edilului din Drăgoești, Gheorghe Melente este de părere că reprezentanții AJF Vâlcea au greșit atunci când nu au programat toate meciurile ultimei etape a sezonului regulat al Ligii a IV-a cu începere de la aceeași oră. Astfel, cum unele echipe au jucat înaintea altora s-au putut face anumite calcule în materie de scorurile care ar trebui să se înregistreze în ultimele meciuri rămase de disputat. Vă dați seama ce tămbălău ieșea în Liga a IV-a vâlceană dacă aceste meciuri ar fi fost listate la casele de pariuri!?
„Oltul Drăgoești a jucat toate meciurile pe teren, nu în culise. În semn de protest la jocurile de culise, nu voi mai participa cu echipa în campionat. AJF a greșit mult. De ce, în ultima etapă din sezonul regulat, nu a programat toate meciurile la aceeași oră, de vreme ce erau importante pentru stabilirea echipelor care merg în play-off? Doar trei echipe erau calificate matematic până atunci, restul luptau în ultimul meci”, sună declarația edilului liberal din comuna Drăgoești.