Primarul de la Gușoeni a solicitat locuri de muncă la BRUA!


Așa cum am mai informat, gazoductul BRUA – un coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria și Austria – va trece şi prin şapte localităţi din sud-vestul judeţul Vâlcea. Este vorba despre Drăgăşani, Suteşti, Guşoeni, Măciuca, Tetoiu, Zătreni, Grădiştea.
Primarul Nicolae Concioiu de la Gușoeni spune că 13 kilometri din rețea traversează comuna sa. „De la început, de când am aflat această veste, am considerat că este un beneficiu pentru localitate și pentru cetățeni. Discuții au fost în nenumărate rânduri cu reprezentanții Transgaz, beneficiarii acestui proiect de investiții. Dânșii ne-au asigurat de suport și sprijin în proiectele și inițiativele locale. Înțeleg problemele comunității și încearcă să ne sprijine în măsura posibilităților”, a declarat primarul Concioiu.
Edilul a mai spus că a solicitat companiei care va executa lucrările la BRUA ca angajaţii să fie localnici din Guşoeni. „În condiții de resurse financiare locale insuficiente, este nevoie de abordarea managementului pe proiecte, aceasta fiind sarcina și obligația unei administrații locale, dar și de a adopta metode și noi practici pentru valorificarea noilor oportunități ce vor apărea. Consider că dezvoltarea comunei Gușoeni se face prin comunicare, transparența actului decizional, implementarea de proiecte, modernizarea infrastructurii de bază și asigurarea accesului populației și agenților economici la această infrastructură. Toate acestea vor conduce la întărirea solidarităţii comunitare și, implicit, la creșterea nivelului de trai”, a mai declarat primarul Nicolae Concioiu din Gușoeni.