Primărița de la Popești a fost exclusă din PNL, primarul de la Păușești mai așteaptă


Așa cum am informat la timpul potrivit, prin intermediul ediției online a ziarului, în cadrul ședinței Biroului Politic Județean al PNL Vâlcea de joi, 22 august, s-au adoptatat o serie de decizii privind excluderea din partid a cinci membri din cadrul organizației PNL Popești. Astfel, Măgura Aurora – primarul localității, împreună cu patru consilieri locali (Cojocaru Elena Daniela, Vladu Vasile Lucian, Pîrvu Vasile Dănuț și Cîrstea Daniel Dumitru) au fost excluși din PNL ca urmare a încălcării prevederilor articolului 25 din statutul PNL. Conform acestui articol, cei cinci se fac vinovați de încălcarea deciziilor și hotărârilor organismelor de conducere ale partidului și prin acestea au adus prejudicii majore îndeplinirii unor obiective politice importante.

Excluderi pentru «pactizarea cu PSD»

Sancțiunea cu excluderea celor cinci membri ai PNL Popești a fost votată în BPJ al PNL Vâlcea cu o largă majoritate, membrii forului deliberativ liberal județean considerând că trădarea intereselor partidului trebuie sancționată cu excluderea. Sancțiunarea celor cinci reprezintă o pedeapsă politică pentru trădare, PNL fiind obligat, față de cetățenii care și-au pus speranțele în acest partid prin votul din 26 mai 2019, să demonstreze că «pactizarea» cu PSD se pedepsește prin exludere, indiferent de funcția publică pe care un astfel de membru o ocupă. Discutarea cazurilor de excludere a unor membri din cadrul organizației PNL Păușești Otăsău a fost amânată pentru o ședință ulterioară.
„Chiar dacă excluderea din partid a unor aleși locali poate părea o sanțiune destul de dură, menționăm faptul că aceasta era necesară, în contextul în care mesajul cetățenilor și linia partidului este foarte clară: fără blaturi cu PSD! PNL Vâlcea trage, pe această cale, un semnal de alarmă privind responsabilitatea aleșilor locali faţă de cetăţenii care i-au votat şi faţă de partidul pe listele căruia au fost aleşi”, au transmis liberalii vâlceni prin intermediul unui comunicat de presă.