Primarii, atenționați: faceți buletine oamenilor, chiar dacă n-au plătit impozitele!


Edilii vâlceni au fost atenționați de către conducerea Evidenței Populației să nu mai condiționeze întocmirea sau schimbarea actelor de identitate cu plata taxelor și impozitelor la stat. Adresa emisă de comisarul șef Ilie Ciontu (foto) vine ca urmare a „șiretlicului” la care recurge majoritatea autorităților locale și județene. „Există situații când posesorilor de buletine nu le sunt schimbate actele de identitate, pentru că nu au taxele și impozitele achitate la zi. Orice om trebuie să aibă acte de identitate. Pentru asta ne tot zbatem. Am trimis o adresă, în acest sens, tuturor primarilor, atenționându-i să nu mai condiționeze facerea sau schimbarea buletinelor cu plata taxelor la stat. Ideea nu se practică doar în Vâlcea, ci-n toată țara”, a declarat Ilie Ciontu, comisar șef Evidența Populației.
Pentru că s-au înregistrat foarte multe situații de acest gen, și la nivel național a fost emis un comunicat.