Primăria Râmnicului se implică în proiectul unei noi centrale pentru termoficarea municipiului


Primăria Râmnicu Vâlcea se va implica în noul proiect de înfiinţare a unei centrale pe gaze în cogenerare, de înaltă eficienţă, care urmează să asigure, pentru următoarele trei decenii, termoficarea municipiului, precum şi furnizarea utilităţilor necesare unităţilor de producţie de pe Platforma Chimică. Colaborarea a fost decisă în urma unor discuţii între primarul Mircia Gutău şi preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, şi este consecinţa angajamentului actualei conduceri a municipalităţii de a face toate demersurile necesare pentru asigurarea fără probleme a agentului termic pentru locuitorii şi agenţii economici din Râmnic racordaţi la sistemul centralizat de energie termică. Lucrările echipei de proiect, alcătuită din specialişti ai tuturor entităţilor implicate, vor demara luni, 30 septembrie 2019.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea