Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea organizează concurs de creaţie logo pentru Salina Ocnele Mari


primaria_ramnicului1În urma succesului înregistrat în adop­tarea logoului turistic pentru www.vinolavalcea.ro şi www.cometovalcea.ro, Primăria Munici­piului Râmnicu Vâlcea, împreu­nă cu Exploatarea Mini­eră Râmnicu Vâlcea şi în parteneriat cu Inspec­toratul Şcolar Vâlcea, orga­nizează un concurs de grafică pentru selec­tarea logoului turistic al Salinei Ocnele Mari.

Concursul se desfăşoară până la data de 17 iunie 2011 şi va fi împărţit in 2 etape:

1. Etapa depunerii propunerilor 07-12.06.2011 (ora 23.00)

După o selecţie preliminară efectuată de specialiştii Primăriei se vor alege variantele ce vor intra în finală.

2. Etapa de vot public a variantei finale, desfăşurată până la data de 15.06.2011 (ora 23.00) pe pagina Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, la adresa http://primariavl.ro, etapă în care toţi vizitatorii acestei pagini pot vota varianta pe care o consideră cea mai potrivită.

Cerinţe pentru logo:

Logoul va fi compus din 2 elemente:

– Desen sau grafică logo propriu-zise;

– Textul: „Salina Ocnele Mari Vâlcea”

Pentru text se vor accepta doar fonturi care nu necesită cheltuieli suplimentare de copyright pentru adoptare.

Formatul în care puteţi transmite logoul va fi pdf, jpg, tiff, png la o rezoluţie suficient de bună pentru evaluarea sa, cât şi pentru eventuala lui transformare în format digital.

Adresa unică la care se primesc propuneri de logo este logo.salina@primariavl.ro.

Câştigătorul concursului va fi promovat atât pe pagina Primăriei Muni­cipiului Râmnicu Vâlcea cât şi pe cea a Salinei Ocnele Mari. El va trebui să poată dovedi cum a ajuns la forma finală a logo-ului, în cazul în care există suspiciune de plagiat.

Proiectul câştigător va fi recompensat printr-un premiu oferit de exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, iar primii trei clasaţi vor primii diplome de onoare.

Daniel Ionescu,

purtător de cuvânt