Primăria face INVESTIȚII UTILE pe patru străzi din Râmnic


Primăria Râmnicu Vâlcea a demarat investiţia de introducere a canalizării menajere pe patru străzi din zona de sud a municipiului, după încheierea contractului de proiectare şi execuţie derulându-se faza de obţinere a avizelor necesare. Lungimea totală a reţelelor de pe străzile Andrei Mureşianu, Tică Ştefănescu, Posada (parţial) şi intrarea Traficului este de 1.500 metri, peste 50 de gospodării urmând să se racordeze la acest serviciu public. Se estimează că lucrările vor demara în termen de o lună, iar durata execuţiei, stabilită prin contract, este de 12 luni de la obţinerea autorizaţiei de construire.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea