Prima „victimă” a campaniei electorale


Florea_Adrian• directorul Căminului cultural din Lungeşti a picat la mijloc în disputa dintre USL şi PDL

În urmă cu o săptămână, în co­mu­na Lungeşti, pare să se fi declan­şat campania electorală pentru ale­gerile locale din iunie. Cu două luni înaintea startului oficial al campaniei electorale, Uniunea Social Liberală şi-a lansat, în data de 11 martie, can­di­datul pentru Primăria Lungeşti, la eve­niment fiind prezenţi Cristian Bui­can, Laurenţiu Coca, Ioana Liţă şi alţii. Pentru evenimentul derulat în Că­minul cultural, useliştii au primit apro­barea de la Primărie, cu speci­ficaţia „fără mâncare şi băutură”. De-aici, un întreg scandal, cu ameninţări, greva foamei şi spectacol mediatic.

Ce s-a întâmplat?

Cum spuneam, adunarea orga­ni­zată de USL la Căminul cultural din Lun­geşti a fost agreată de primarul de­mocrat – liberal Ion Chesnoiu cu spe­ci­ficaţia „fără mâcnare şi bău­tu­ră”. Dar, să-l lăsăm pe Adrian Florea – direc­to­rul Căminului cultural să poves­teas­că: „După ce viceprimarul comunei noastre, Ion Pârvu, a făcut solicitarea pentru această mani­fes­tare, am fost sunat, în dimineaţa zilei de 11 martie, de către primarul Ches­noiu, care mi-a spus să dau cheile la băieţii care se ocu­pau… Aşa am pro­cedat, după care am plecat acasă. În timpul manifestării, am fost sunat de primar, care m-a întrebat de ce am permis să se consume mâncare şi băuturi alcoo­lice. Eu eram acasă, mi-am fă­cut datoria şi am predat cheile, nu ştiu mai mult. A fost prima dată când m-a ameninţat: «Lasă că vezi tu!». Şi m-a întrebat de ce am dus sta­ţia şi sistemul de sonorizare la Că­min, dar acestea erau acolo din seara ante­rioară, când a fost discotecă. Sunt ale mele, am dat un milion de lei să le re­par, că se fărâmaseră”. Tre­buie spus că ambele părţi recunosc că, în tim­pul manifestării USL, în spatele Căminului cultural au fost încinse două grătare cu mici şi s-a servit câte un pahar de vin. Domnul Dumitraşcu, fostul primar al comunei Lungeşti, explică cum au stat lucru­rile: „Nu s-a con­sumat peste măsură, oamenii au fost civilizaţi. Au fost ascultate discursu­rile celor prezenţi pe scenă şi nu a fost scandal”.

Poziţia primarului

Primarul Chesnoiu şi-a sunat prie­tenii de la o televiziune locală pen­tru a imortaliza momentul. Îm­preună cu aceştia, primarul din Lu­n­geşti a ajuns în mijlocul manifestaţiei, unde susţinătorii i-au reproşat că le strica evenimentul. Primarul a fost ne­voit să plece, mai ales că nu a pu­tut conta pe prezenţa poliţiei. „Am che­mat poliţia… Au zis că, dacă nu este bătaie, dumnealor nu se depla­sează. Am făcut o plângere la poliţia de la Suteşti, dar au venit abia a doua zi”, afirmă Ion Chesnoiu.

Greva foamei timp de o zi

Deranjat de cele întâmplate, primarul de la Lungeşti s-a gândit să ia măsuri, iar directorul Căminului cul­tural a aflat. „Mi-au spus unii, mi-au spus alţii, după care mi s-a transmis să predau cheile şi inventarul de la Căminul cultural. Atunci, am decis să intru în greva foamei, pentru că nu e normal să sufăr eu, care nu ştiam ce s-a întâmplat. Eu am fost acasă, în timpul manifestării USL”, declară Florea. Pe parcursul zilei de miercuri, 14 martie, în centrul comunei Lun­geşti, acolo unde se află şi primăria şi căminul cultural, s-au adunat câteva zeci de persoane, care se solida­ri­za­seră cu Adrian Florea. „Domnul primar vrea să mă dea afară din serviciu. A trimis omul de serviciu care mi-a spus că e problemă foarte serioasă şi că trebuie să predau in­ven­tarul. Am spus că vreau să discut cu primarul, care deja îmi găsise înlo­cuitor. L-am întrebat care este motivul pentru care îmi cere să plec şi mi-a spus că nu am luat măsuri la şedinţa de duminică, atunci când s-au con­su­mat băuturi alcoolice”, mai spune Adrian Florea.

La ora când sunt editate aceste rân­duri, situaţia grevistului de la Lun­geşti nu era clară. Ieşit din greva foa­mei, pe care a făcut-o în maşină, în­con­jurat de pancarte, directorul Că­mi­nului cul­tu­ral Lungeşti aştepta de­ci­zia prima­rului Chesnoiu. „Îl voi sanc­ţiona pe Adrian Florea cu 5 – 10% din sa­la­riu, timp de trei luni. Asta scrie legea, aşa procedez”, spunea primarul Ches­noiu. Se pare, însă, că lucrurile s-au cal­mat, iar Florea se va alege doar cu un avertisment, fiind ast­fel prima „vic­ti­mă” a campaniei electorale 2012.