Prima scriere în limba română a pornit de la Costești
Una din mândriile costeștenilor este faptul că istoria scrisului în limba română a pornit tocmai de la vatra lor. Astfel, primul manuscris cunoscut al acestei cronici a fost achiziționat de filologul rus V. I. Grigorovici, aflat în trecere prin Țara Românească în anul 1845, care l-a publicat, parțial, în 1859 (Mihăilă, G. 1989: 55). Manuscrisul găsit la Mănăstirea Bistrița (Oltenia) se află în Rusia, la Biblioteca de Stat (fostă Muzeul Rumianțev) din Moscova (Mihăilă, G. 1989: 62). Textul, considerat a fi cea dintâi cronică scrisă în limba română, este o copie după un original care nu s-a păstrat. Se mai cunosc două copii incomplete ale acestui text, făcute în secolul al XVIII-lea (vezi, pe larg, Mihăilă, G. 1989: 61-86). Manuscrisul are 156 de pagini, format 21 x 14,5 cm, „scrise cu cerneală neagră, cu litere semiunciale mari, îngrijite, frumoase chiar, adesea în scriptio continua” (Mihăilă, G. 1989: 62). Vinieta de la început, titlurile capitolelor și slovele inițiale sunt scrise cu roșu (ibidem).
După cum reiese din dedicația de la sfârșitul părții întâi a textului, autorul cronicii este călugărul Mihail Moxa de la Mănăstirea Bistrița, unde acesta a fost egumen până în 1618. Copia a fost executată de un caligraf priceput și era, probabil, destinată episcopului Teofil al Rîmnicului, cel care îi solicitase cărturarului oltean alcătuirea cronicii (v. Mihăilă, G. 1989: 63). Cronograful lui Mihail Moxa a mai fost editat de B. P. Hasdeu ( 1878), N. Simache / Tr. Cristescu (1942), C. S. Nicolăescu-Plopșor (1943) și, într-o ediție critică, de G. Mihăilă (1989).