Prima dezbatere publică pentru înființarea Geoparcului UNESCO S-A LĂSAT CU SCANDAL


Anunțată cu o săptămână înainte, dezbaterea gândită și organizată de Primăria Costești pentru înființarea Geoparcului UNESCO a adunat aproximativ o sută de oameni în sala Căminului Cultural. Timp de două ore jumătate, discuțiile au fost previzibil de aprinse iar sensul lor a fost unul vădit împotriva proiectului. Deschisă de o prezentare de peste jumătate de ceas a inițiatorului, întâlnirea s-a transformat aproape instant într-un rechizitoriu al comunității împotriva ONG-ului care și-a propus să atragă 200 de milioane euro din PNRR pentru acest proiect!
De la mineri, la profesori și până la moșneni loviturile au curs din toate părțile, oamenii prezenți declarându-se înșelați de același promotor de mediu și în urmă cu aproape două decenii prin înființarea Parcului Național Buila Vânturarița, un proiect de pe urma căruia nu numai că nu au existat beneficii semnificative dar au apărut nenumărate probleme: de la perimetrul de exploatare al carierei de calcar până la explozia numărului de sălbăticiuni în respectiva arie protejată care terorizează localitatea constant. Sala s-a dezlănțuit de mai multe ori: „Unde sunt, Florine, alea 30 de milioane de euro investiții în turism cu care ne-ai mințit în 2004? Cine să te mai creadă pe tine acum?”, „Dacă n-ai fost în stare în șapte ani să te ocupi de o parcare de o mie de metri pătrați, cum poți să te ocupi de șase comune?”, „Ce să înțelegem noi prin geo-conservare ? Iar vrei să ne iei de proști cu poveștile tale, Florine?”.
Unul din momentele cheie ale întâlnirii a fost prezentarea unei adrese oficiale din partea primăriei Hațeg acolo unde ființează deja un alt geoparc UNESCO. Hârtia confirmă cele mai sumbre dintre temerile comunității: geoparcul este o arie protejată iar restricțiile pe care le invocă opozanții ideii sunt cât se poate de reale!
În fața tirului sălii, n-a trecut mult până când invitatul principal a ajuns la o concluzie care avea să ducă dezbaterea la un prag de bătaie după ce l-a acuzat pe primar că ar fi manipulat lumea împotriva proiectului înscenând și alimentând ostilitatea comunității. Vădit ofensat, edilul Toma Peștereanu (foto, în dreapta imaginii) s-a răstit violent și a amenințat că pleacă… S-a răzgândit repede și a anunțat la final că astfel de întâlniri vor continua pentru ca toată comunitatea să aibă șansa de a se exprima.

Soluția referendumului?

În toiul contrelor care s-au schimbat duminică după-amiaza la Căminul Cultural Costești s-a ivit și ideea organizării unui referendum pentru ca soluția să fie dată nu de Consiliul Local ci de fiecare costeștean în parte. Primarul Peștereanu a admis că aceasta este una dintre posibilitățile luate în calcul dar că, la acest moment, cel mai important este ca fiecare membru al comunității să afle și avantaje și dezavantajele proiectului.

Detaliul care schimbă total ecuația

Între ideile și teoriile exprimate de către cei prezenți la dezbaterea de duminică de la Căminul Cultural Costești a fost și inevitabila moarte a mineritului din România, fapt evidențiat tot mai des în luările de poziție ale Comisiei Europene. Nu sunt puțini deloc oamenii din Costești care știu că, în afara calcarului, în vârful Builei Vânturarița au existat câteva mine de aur! La începutul anilor 80, autoritățile comuniste au ordonat și finanțat un studiu complet asupra bogățiilor naturale din zonă. Culmea este că nu aurul a fost vedeta acelui document, ci uraniul!

Prefectura promovează un proiect care are nevoie de bani de la… Consiliul Județean!

Una dintre cele mai de neînțeles prezențe în cadrul acestui proiect este cea a Instituției Prefectului care s-a grăbit să semneze și să anunțe un Protocol cu ONG-ul care a pornit totul. Cel mai ciudat este faptul că reprezentantul Guvernului în teritoriu girează public un proiect la a cărui finanțare trebuie să se bage… Consiliul Județean, instituție care tot evită să adopte o poziție clară în această problemă.