„Prețurile la medicamente cresc tot timpul… mai mult sau mai puțin”


• declară Samoil Vâlcu, liderul farmaciștilor vâlceni • 2014 vine cu noi scumpiri

În opinia președintelui Colegiului farmaciștilor Vâlcea, Samoil Vâlcu, 2014 poate aduce noi scumpiri la medicamente. „Prețurile la medicamente cresc tot timpul…mai mult sau mai puțin. Farmaciile pot crește prețurile, dar doar în cazul celor fără prescripție medicală. Adică, cele fără rețetă. Însă, și-n acest caz, mărirea prețului are o limită. Nu se poate umbla la prețul celor de pe rețetă, aici existând legătura cu Casa de Asigurări de Sănătate. Oricum, în unele cazuri, prețurile sunt derizorii, iar la noi sunt foarte mici. Tocmai de aceea apare fenomenul de reexport”, a declarat, pentru ziarul nostru, Samoil Vâlcu, liderul farmaciștilor vâlceni.

Grav e faptul că, în lipsa resurselor financiare, chiar și-n cazul compensatelor, pacienții tot scot mulți bani  din buzunare. „Neavând bani, chiar și la compensate oamenii plătesc mult. Contribuțiile statului au scăzut, iar ale pacienților au crescut. Nu există 90% compensare la prețul de referință. Există doar programe pe care nu le știm de cele mai multe ori”, mai declară democrat-liberalul Vâlcu.