„Prețul la apă a crescut, dar nu văd o modernizare, o calitate mai bună…”


• declară edilul Bărzăgeanu, referindu-se la contractul încheiat cu Apavil
La ultima ședință a ADI APA Vâlcea, mai mulți primari s-au arătat nemulțumiți de cum decurg unele lucruri. Și alesul local din Mihăești, Constantin Bărzăgeanu, și-a exprimat nemulțumirea: „Înregistrez și eu o restanță; este vorba de o lună, dar vom plăti. Am predat rețelele către Apavil, dar nu pot spune că sunt mulțumit. Prețul apei a crescut, în schimb nu am văzut o modernizare, o calitate mai bună, o presiune mai mare…”
Democrat-liberalul a încheiat contract ca la fiecare hidrant să fie amplasat apometru. „Sunt șase la nivel de comună. Punem apometre, plătim… asta e… Doamne ferește să se întâmple ceva și să nu facem față. Să nu avem apă. Trebuie să fim pregătiți pentru situații de urgență”, a declarat, pentru ziarul nostru, Constantin Bărzăgeanu.