Premieră naţională la Teatrul Anton Pann


teatruSâmbătă, 21 ianuarie, la Teatrul Anton Pann, se vor desfăşura trei evenimente de excepţie. La ora 11.30, are loc spectacolul  „PUNGUŢA CU DOI BANI”, de Ioan Brancu, după povestea lui Ion Creangă, regia Ioan Brancu. De la ora 18.30, în Sala Mare, se va desfăşura în premieră naţională piesa „APROAPE”, de John Cariani, regia Cristi Juncu şi cu prilejul acestei premieri, va avea loc pensionarea primului actor al Teatrului de Stat Anton Pann, Gabi Tudorin.

Premiera „Aproape” (titlul original Almost, Maine), piesa americanului John Cariani, explorează cu imaginaţie şi candoare misterele inimii şi ajunge imediat la inimile spectatorilor. Piesă despre care specialiştii au spus că este „Un rondo romantic şi comic” sau „O abordare magică a bucuriilor şi pericolelor unor poveşti de dragoste”.