Prefectul și șeful agriculturii vâlcene dezbat proiectele de impact


• ing. Cernătescu l-a informat pe Florian Marin despre pașii ce se fac pentru revigorarea județului din punct de vedere agricol
La începutul acestei săptămâni, reprezentantul Guvernului în teritoriu și-a dus la îndeplinire unul din planuri: vizita la Direcția Agricolă Vâlcea. Prefectul Florian Marin s-a întâlnit, luni, 13 noiembrie, cu șeful agriculturii vâlcene, ing. Marin Cernătescu, cei doi oficiali discutând pe marginea activității și proiectelor derulate.
„Trebuie să recunosc faptul că rar mi se întâmplă să găsesc un șef de instituție care să își prezinte cu atât patos proiectele, precum a făcut-o domnul dr. ing. Marin Cernătescu, directorul Direcției Agricole Vâlcea… Timp de mai bine de o oră, acesta mi-a înfățișat două proiecte județene de succes: acela al cultivării tomatelor atât în sezon cât și în extrasezon, ca și cel al înființării unor centre de recoltare a lânii… Am putut astfel afla că, în județ, se fac preparativele necesare pentru înființarea a trei centre de depozitare a fructelor și unul pentru legume și a altor trei centre pentru recoltarea lânii… Apar astfel primii pași concreți spre revenirea județului din punct de vedere agricol și totodată pentru un reviriment al prezenței produselor agricole autohtone, ca alternativă la cele din import”, a declarat prefectul Florian Marin.