Prefectul Renga aduce noi detalii privind tarifele la Permise conducere și Pașapoarte


Având în vedere intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 41/2016 din 28.06.2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prefectul Radu Renga aduce la cunoștință faptul că plata taxei de pașaport, precum și a tarifelor aferente confecționării și valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial, păstrării combinației numărului de înmatriculare, contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizației provizorii și a permiselor de conducere se poate face prin internet banking, virament bancar, mandat poștal sau în numerar.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu menționează că plata se poate face on-line în sistem internet banking, dar și de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament către conturile unice aferente celor două servicii publice comunitare, deschise de Instituția Prefectului Vâlcea la Trezoreria Râmnicu Vâlcea. Astfel, în cazul actelor eliberate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, taxele vor fi virate în conturile deschise de către Instituția Prefectului Vâlcea la Trezoreria Municipiului Râmnicu Vâlcea, contul IBAN fiind: RO33TREZ671502601X011441, iar în cazul actelor eliberate de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Vâlcea, taxele vor fi virate în conturile deschise de către Instituția Prefectului Vâlcea la Trezoreria Municipiului Râmnicu Vâlcea, contul IBAN fiind: RO50TREZ671502602X011442, iar codul de identificare fiscală al Instituției Prefectului Vâlcea este: 2540570.
Taxele în cazul actelor eliberate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea sunt următoarele: Taxă certificat înmatriculare auto- 37 lei; Taxă autorizație de circulație provizorie- 13 lei; Taxa permis conducere- 68 lei; Taxă plăci înmatriculare permanentă- 20 lei/ placă tip A; Taxă plăci înmatriculare permanentă- 23 lei/ placă tip B; Taxă plăci înmatriculare permanentă- 17 lei/ placă tip C; Taxă numere de probă- 20 de lei/ placă tip A; Taxă numere de probă- 23 lei/ placă tip B; Taxă numere de probă- 17 lei/ placă tip C; Taxă numere temporare- 20 lei/ placă tip A; Taxă numere temporare- 23 lei/ placă tip B; Taxă numere temporare- 17 lei/ placă tip C; Taxă numere provizorii- 20 lei/ placă tip A; Taxă numere provizorii- 23 lei/ placă tip B; Taxă numere provizorii- 17 lei/ placă tip C; Taxă atribuire combinație număr preferențial 45 lei; Taxă atribuire număr preferențial pentru tip A 20 lei/ placă; Taxă atribuire combinație număr preferențial pentru tip B 23 lei/ placă; Taxă atribuire combinație număr preferențial pentru tip C 17 lei/ placă; Taxă păstrare combinație număr înmatriculare – 30 lei.

Plata nu se mai face prin casieriile CEC Bank

Taxele în cazul actelor eliberate de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Vâlcea sunt: Taxele pentru eliberarea pașaportului simplu electronic, cu valabilitate de 3 ani- pentru persoanelor cu vârsta sub 12 ani: 22 lei- taxă consulară 236 lei- costul pașaportului. Taxele pentru eliberarea pașaportului simplu electronic, cu valabilitatea de 5 ani- pentru persoanele cu vârsta peste 12 ani: 22 lei- taxă consulară, 261 lei- costul pașaportului. Taxele pentru eliberarea pașaportului simplu temporar- cu valabilitatea 1 an: 22 lei- taxa consulară, 97 lei- costul pașaportului, 100 lei- tarif suplimentar.
De asemenea, prefectul Radu Renga atrage atenția asupra faptului că plata în numerar a acestor taxe nu se mai face prin casieriile CEC Bank.
Plata în numerar se poate face la casieriile Trezoreriei Râmnicu Vâlcea (Bulevardul Tudor Vladimirescu, nr.18, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea), casieriile Instituției Prefectului Vâlcea (Bulevardul Tudor Vladimirescu, nr, 1, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea)– organizate cu personal din aparatul propriu (pentru pașapoarte), la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conduceree și înmatriculare a vehiculelor (pentru documentele emise de acestea) din cadrul Instituției Prefectului Vâlcea și prin mandat poștal.