Prefectul le transmite râmnicenilor: „Există operațiunea lopata!”


Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a arătat uimit de reacția câtorva râmniceni, deranjați de faptul că drumarii, dacă nu chiar primarul, nu le-au dat zăpada la o parte din fața locuințelor/societăților.
„Am fost tare uimit să aud așa ceva. N-a venit domne primarul la mine, să curețe zăpada. Există ceva, și se numește «Operațiunea lopata». Recomand prietenește: «Puneți mâna pe lopată și deszăpeziți»”, a precizat prefectul Florian Marin.
Prefectul a criticat și mentalitatea unora care n-au ajuns la școală că a nins: „Unii cică n-au ajuns la școli din cauza drumurilor. E și acesta un stoicism în a învăța. Până la urmă e iarnă și trebuie să ningă. Nu e ca-n Hawaii”, a mai declarat Florian Marin.