Prefectul Cornoiu a atacat deciziile consilierilor locali ai Râmnicului


În această dimineață, prefectul județului, Dumitru Nicu Cornoiu, a decis atacarea în contencios administrativ a hotărârilor luate de Consiliul Local al Râmnicului, privind retragerea atribuțiilor de primar interimar în cazul lui Gigi Matei, date lui Eduard Vârlan, precum și alegerea unui nou viceprimar în persoana consilierului local, Iulian Voicu. Potrivit declarației prefectului, pentru ziarul nostru, dis de dimineață juriștii au depus documentele în instanță. Reamintim faptul că, în două ședințe ale CL Râmnicu Vâlcea, s-a dorit înlăturarea lui Gigi Matei ca primar interimar, fiind ales Eduard Vârlan, iar Iulian Voicu propus al doilea viceprimar. Cert este faptul că, până la soluționarea problemei, Ion Gigi Matei rămâne viceprimar cu atribuții de primar interimar.