Precizări pentru beneficiarii ANT


Adrian-Pintea

Printr-un comunicat oficial de presă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) informează beneficiarii pentru ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) în sectorul zootehnic, la specia bovine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. „Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, până la efectuarea, de către APIA, a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor. Toate convențiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Banca şi FGCR/FNGCIMM vor fi postate pe site-ul APIA la adresa: www.apia.org.ro. Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă ca beneficiarul a depus cererea de plată pentru ANT – sectorul zootehnic la specia bovine pentru anul 2014, că s-au efectuat verificările privind datele din cererea de solicitare a ANT, sector zootehnic, până la data emiterii adeverinței, conform reglementărilor în vigoare, precum și numărul de animale solicitate pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne prima pe cap de animal. De asemenea, în adeverință se precizează că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii adeverinței si că beneficiarul a atașat cererii toate documentele prevăzute de legislația în vigoare. Conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1456/25.09.2014, suma cuvenită pentru beneficiarii de ANT, în sector zootehnic, schema decuplata de producţie în sectorul carne bovine este de 300 lei/cap. Reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare Bancă (creditoare), pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale. Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M + 4%, inclusiv comisioanele aferente creditului de maximum 1%”, se precizează în textul semnat de către directorul Adrian Pintea.