Povestea RomânIEI, dusă mai departe de IȘJ Vâlcea


Ia are povestea ei, cusută cu simboluri cucutene și dacice definind pașii acestui neam în timp. Tot ce-i românesc nu poate fi învins vreodată, iar arta populara va rămâne, așa cum este și azi, mândria culturii noastre naționale. Iile sunt un axis mundi între începuturi preistorice (de acum 6.000 de ani prin civilizația de la Cucuteni) și frumoasele Sânziene, între prezentul acestui secol încărcat de temeri și speranțe și viitorul neamului românesc. Povestea iei începe cu albul pânzei sale și se continua cu diferitele culori cusute pe ea, fiecare având povestea ei.
Dar, ce-i leagă pe români de această ie? Cu siguranță, tot atât de mult cât îi leagă de această RomânIE! Dorul de trecut, dragostea pentru prezent și dorința de a fi ai viitorului!
Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea în parteneriat cu unități de învățământ din județ (Colegiul Național „Alexandru Lahovari” ,Colegiul Național „Gib Mihăescu”, Liceul „Constantin Brâncoveanu”, Liceul „Petrache Poenaru”, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, alături de Palatul Copiilor și Cluburile Copiilor din Drăgășani și Horezu vă invită să faceți parte din povestea RomanIEI , joi, 24 iunie 2021, de Sânziene!!
Proiectul interdisciplinar se va desfășura printr-o paradă de ii tradiționale și stilizate cu pornire de la Ceas, la 11 trecute fix. Va bate pași mărunți și populari în fața Instituției Prefectului ca mai apoi să facă popas până la ceasurile 16 în Parcul „Mircea cel Bătrân”. Să o celebrăm împreună cu elevii noștri, creatori de artă și consumatori de cultura românească!
Evenimentul este realizat cu sprijinul Instituției Prefectului și al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea și va fi supravegheat de Jandarmerie în colaborare cu Poliția Locală Râmnicu Vâlcea.
Comunicat de presă Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea