Pot liberalii să adune 12 voturi pentru „moţiunea de cenzură” împotriva lui Matei?


Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal filiala Vâlcea au depus vineri, 22 mai, la Primăria Râmnicului, un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care solicită demiterea de urgenţă a viceprimarului cu atribuţii de primar interimar Ion Gigi Matei din funcţia pe care o ocupă în prezent. Liberalii invocă management defectuos, slaba gestionare a treburilor administrative din municipiul reşedinţă de judeţ, lipsa de interes şi acţiune în atragerea de investitori şi sabotarea constantă a unor importante proiecte edilitare. „Demersul acesta vine ca un răspuns la nemulţumirile cetăţenilor din oraş ce solicită imperativ eliberarea din funcţie a lui Ion Gigi Matei şi instalarea unei echipe de conducere în slujba cetăţenilor, care să aibă ca principal obiectiv finalizarea cu succes a proiectelor în derulare şi luarea măsurilor necesare în vederea atragerii de investitori”, afirmă Cristian Buican, liderul PNL. Acesta a făcut un apel la reprezentanţii Consiliului Local să voteze în favoarea propunerii de demitere a lui Matei din funcţia de primar interimar, considerând că aceasta ar fi dovada publică a faptului că interesul pe care îl au este binele public şi prosperitatea cetăţenilor şi nu alte beneficii personale. În opinia lui Cristian Buican, demiterea lui Matei reprezintă modalitatea prin care politicienii din municipiu şi chiar de la nivel judeţean pot dovedi dacă doresc binele cetăţenilor sau dacă fac opoziţie doar la nivel declarativ, prin conferinţe de presă şi apariţii în mass-media. Preşedintele liberalilor vâlceni consideră că acest proiect de hotărâre reprezintă o „moţiune de cenzură” împotriva conducerii dezastroase a Primăriei de către Ion Gigi Matei şi reprezentanţii PSD şi că votul din Consiliul Local asupra acestui proiect va demonstra cine doreşte continuarea politicii haotice a PSD şi cine doreşte să se alăture Partidului Naţional Liberal pentru găsirea celor mai bune soluţii de administrare a municipiului. „Reprezentanţii PNL au depus acest proiect de hotărâre deoarece, la mai bine de un an de la preluarea Puterii de către acesta şi gaşca pesedistă, lucrurile merg din rău în mai rău. Din discuţiile cu cetăţenii Râmnicului, din studiile sociologice şi din modul dezastruos în care este condus municipiul reşedinţă de judeţ, această moţiune de cenzură împotriva PSD şi a lui Ion Gigi Matei ar trebui să aibă susţinerea majorităţii membrilor Consiliului Local. Criticii din acest for, care săptămânal ies la televizor sau în presa scrisă şi critică activitatea conducerii Primăriei, pot dovedi acum dacă sunt demagogi sau sunt consecvenţi cu atitudinea lor şi doresc binele cetăţenilor. Nu mai merge aşa cum sunt învăţaţi cei de la PSD, cu minciună şi demagogie… Este vremea adevărului, a schimbării şi a managementului administrativ în slujba plătitorilor de taxe şi impozite!” a mai spus deputatul Cristian Buican.

11 voturi sigure pentru liberali?!

Înainte de a depune acest proiect de hotărâre, probabil că liberalii au făcut nişte calcule, având nevoie de minim 12 voturi din 23 pentru schimbarea lui Gigi Matei. Ei se pot baza, aşa cum noi am calculat, pe 11 voturi: Eduard Vârlan (PNL), Bogdan Pruteanu (PNL), Gheorghe Ioniţă (PNL), Grigore Crăciunescu (PNL), Dumitru Persu (PNL), Constantin Muşat (PNL), la care se adaugă susţinerea foştilor uneperişti Eusebiu Veţeleanu, Dumitru Ţârdea, Maria Bobeanu. Se pare că alături de liberalii lui Cristian Buican şi foştii uneperişti ai lui Mircia Gutău vor vota şi independenţii Iulian Voicu şi Carmen Preda, primul urmând a se alege cu un post de consilier local cu atribuţii de viceprimar.

Proiectul de hotărâre al liberalilor nu este pe ordinea de zi!

Proiectul de hotărâre de Consiliu Local prin liberalii solicită demiterea viceprimarului cu atribuţii de primar interimar Ion Gigi Matei din funcţia pe care o ocupă în prezent a fost depus, aşa cum arătam mai sus, în data de 22 mai. Ieri, pe adresa redacţie a venit din partea Primăriei, convocarea şedinţei din data de 28 mai, în care nu se regăseşte „iniţiativa” liberală. Nici măcar punctul „Diverse”! Astfel, dacă strategia lui Gigi Matei va fi câştigătoare, nici măcar nu se va mai ajunge la „miezul” problemei, ci se va vota „pentru” sau „împotriva” introducerii pe ordinea de zi a acestui proiect.

Matei: „Am ce să fac şi dacă aş pleca de la Primărie”

Gigi Matei nu s-a arătat mirat de iniţiativa liberalilor, ci foarte surprins de faptul că viceprimarul Edi Vârlan a fost primul care a semnat hârtia. „Eu nu am început nicio prigoană împotriva liberalilor, iar pe Vârlan nu l-am trimis niciodată să ascută creioane, cum sugerau unii. El asigură comu­nicarea cu ADR pentru proiectele europene şi, sigur, are şi alte atri­buţii importante. Din câte am auzit, el ar vrea cumva să se retragă… Este decizia lui, dar nu mai devreme de săptămâna trecută afirma că nu are nimic să-mi reproşeze. Pentru şedinţa de joi, n-am emoţii! Nu duc lipsă de activitate, am ce să fac şi dacă aş pleca de la primărie. Dacă vor câştiga liberalii, asta este. Dacă voi rămâne primar interimar, voi putea spune că am trecut încă un test important de susţinere. Chiar dacă nu e un vot popular, ci al con­silierilor municipali, aceştia sunt în definitiv reprezentanţii râmnice­nilor”, a declarat Matei.

I se forţează mâna sau i se oferă o „invitaţie” lui Romeo Rădulescu?

Cum arătam mai sus, iniţiativa liberală are nevoie de minim 12 voturi din 23 pentru schimbarea lui Gigi Matei, iar ei se pot baza doar pe 11 voturi. Iată cum apare în scenă fostul primar Romeo Rădulescu, despre care se ştie că are un cuvânt de spus în privinţa activităţii consilierilor independenţi Cosmin Constantinescu şi Bogdan Costinescu. Reluăm pasajul din declaraţia lui Cristian Buican care face referire directă la apropiaţii lui Romeo Rădulescu, despre care se vorbeşte că ar dori reîntoarcerea în PNL: „Criticii din acest for, care săptămânal ies la televizor sau în presa scrisă şi critică activitatea conducerii Primăriei, pot dovedi acum dacă sunt demagogi sau sunt consecvenţi cu atitudinea lor şi doresc binele cetăţenilor”. Iată cum votul unuia dintre cei doi – Constantinescu sau Costinescu – este decisiv în şedinţa de astăzi. Aceasta nu e lupta mea! Şi apoi cu cine vor să-l înlocuiască pe Matei? Am înţeles că Edi Vîrlan e în cărţi, cel care nu mai departe de acum o săptămână spunea că vrea să demisioneze. Mie nu mi se pare aceasta o mişcare politică inteligentă. Tot oraşul este paralizat de lucrările pe proiecte. La cum decurg lucrurile, este clar că nu se vor putea finaliza până la sfârşitul anului. Iar toate aceste nerealizări se vor sparge în capul liberalilor, pentru că Matei – pe bună dreptate – va putea spune că n-au fost în stare să termine lucrările”, declară Cosmin Constantinescu.
Trăgând o concluzie, şansele „moţiunii de cenzură” a PNL sunt – la ora scrierii acestor rânduri – de 49 la sută. Deşi s-a vorbit chiar de cumpărarea unor voturi ale susţinătorilor PSD (!?!), cei doi consilieri independenţi pe care i-am amintit mai sus pot înclina balanţa în favoarea lui Gigi Matei, care ar trecere astfel un test foarte dificil.