Portărița naționalei Germaniei A SEMNAT! Va juca la Vâlcea


Goalkeeper-ul naționalei Germaniei, Isabell Roch, se va alătura echipei de handbal Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea pentru urmatorul sezon. Născută pe 26 iulie 1990, «Isa» se află la prima experiență în afara Germaniei. Oficialii clubului râmnicean sunt însă siguri că portărița se va acomoda fără probleme la Râmnicu Vâlcea.
„În cei 15 ani de activitate în Bundesliga am avut parte de nenumărate clipe frumoase, dar acum îmi doresc pentru prima dată să am parte și de o experiență internațională. Sunt fericită că am semnat cu Râmnicu Vâlcea. Am auzit că atmosfera în Sala «Traian» este una senzațională. Aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu noile colege, să vizitez orașul Râmnicu Vâlcea, dar și România. Sunt mândră că fac parte din acest club”, a declarat Isabell Roch.

Roch va purta tricoul cu numărul care reprezintă data ei de naștere

Cum spuneam mai sus, Isabell a jucat doar în campionatul Germaniei. Aici a activat pentru echipele Thüringer HC, HSG Blomberg-Lippe, SG BBM Bietigheim, TUSSIES Metzingen si BV Borussia 09 Dortmund. Portărița se alătură muncipalelor din postura de campioană a Germaniei, alături de Borussia Dortmund (2020/21) și SG BBG Bietigheim (2016/17), iar pe plan internațional a disputat finala Cupei EHF (2016/17). La Vâlcea, Isabell Roch va purta tricoul cu numărul 26, care reprezintă data ei de naștere.