Portarii au salvat onoarea selecționatei de handbal feminin la CE Under 17 din Slovacia


• cea mai bună portăriță a turneului continental a fost declarată o handbalistă care se pregătește la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea
Duminică, la Michalovce, în Slovacia, selecționata de handbal feminin Under 17 a României a disputat ultimul meci din cadrul Campionatului European destinat acestei categorii de vârstă. Deși așteptările erau poate mai mari de la selecționata tricoloră după ce, la finalul lunii iulie, obținuse medalia de argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din Ungaria, în urma unor evoluții nu tocmai reușite din faza a doua a grupelor, româncele au ratat calificarea în semifinalele întrecerii din Slovacia. Tricolorele mici nu au reușit să se lupte nici pentru poziția a cincea după ce au fost învinse de Danemarca, dar au izbutit, în cele din urmă, să își asigure locul al șaptelea în urma unui succes repurtat contra Spaniei (echipă care ne învinsese la acest turneu, în ultimul joc din grupele principale).
De remarcat faptul că, dacă echipa ca ansamblu a avut evoluții presărate cu suișuri și coborâșuri, portarii au fost cei care au salvat onoarea tricolorelor. Asta pentru că, în șase din cele șapte meciuri pe care formația tricoloră le-a disputat în cadrul Campionatului European din Slovacia, titlul de cel mai bun jucător al respectivelor întâlniri a revenit unor portari din lotul românesc. Diana Ciucă a bifat această distincție de cinci ori, în timp ce Andreea Chetraru și-a adjudecat distincția personală la capătul disputei susținută contra Spaniei. Sigur, ne putem gândi, cu unele îngrijorări, cât de jos s-ar fi putut situa România în ierarhia finală a turneului dacă cele două portărițe nu s-ar fi aflat în această formă de invidiat!
Grație acestor evoluții de-a dreptul impresionante, Diana Ciucă a fost aleasă de către organizatori în echipa ideală a turneului. Tânăra portăriță se pregătește la Centrul Național de la Colegiul Energetic, acolo unde este supervizată chiar de antrenoarea cu portarii a selecționatei Under 17 a României, Ildiko Kerekeș Barbu. De asemenea, tot la Centrul Național din nordul Râmnicului activează și antrenorul secund al selecționatei Under 17 a României, Marius Dănuleț.