Porcii din Băbeni scapă de cuțit!


După confirmarea prezenței pestei porcine africane la o suină găsită moartă într-o gospodărie din orașul Băbeni, miercuri după-amiaza, la Prefectura Vâlcea s-a întrunit ședința extraordinară de lucru a Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Vâlcea. În cadrul ședinței, a fost aprobat programul de măsuri privind combaterea focarului de pestă porcină africană din Băbeni, precum și măsurile ce se impun în zona de restricție aferentă focarului de boală, dar și în zona de protecție și cea de supraveghere. Din datele prezentate și din planul de măsuri aprobat a rezultat faptul că nu se impune măsura sacrificării porcilor domestici din gospodăriile populației, ci doar o atentă monitorizarea a zonelor enunțate.
„Localitățile Băbeni, Valea Mare și Bonciu sunt cele aflate în zona de protecție și pe raza cărora personalul de specialitate din cadrul DSVSA Vâlcea va desfășura acțiuni specifice de informare a populației cu privire la măsurile specifice de transport, igienă, sacrificare și comercializare a porcilor și a produselor din carne de porc, precum și acțiuni de inventariere a suinelor și de recoltare a probelor de laborator în vederea depistării virusului”, au transmis reprezentanții Prefecturii Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.