Pompierii vâlceni au câştigat locul întâi pe ţară la acordarea primului ajutor calificat


În perioada 3 – 6 iunie 2014, anga­jaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au participat la „Competiţia naţională de descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat – ZONA 6” şi „Campionatul de atletism şi cros”, etapa finală a M.A.I.

La „Competiţia naţională de descar­cerare şi acordarea primului ajutor calificat – ZONA 6”, pompierii vâlceni au ocupat locul I la prim ajutor calificat şi locul al III-lea la descarcerare. Competiţia s-a desfăşurat în municipiul Craiova, iar la startul său au participat inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.

Echipajul vâlcean câştigător a fost format din plt. Cristian Cîrciumaru, plt. Lucian Mihai Gavrilei şi plt. Rareş-Gheorghe Petria. Acesta va participa la faza naţională, care va avea loc în judeţul Bihor. Municipiul Cluj Napoca a fost gazda „Campionatului de atletism şi cros” de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. La acest concurs, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au obţinut trei medalii: una de aur (Locul I la săritura în lungime cu elan – plutonier adjutant Florentin Rizoiu) şi două de bronz (la aruncarea greutăţii: căpitan Marius Urluială şi la 100 m – plutonier Alexandru Oprea).