Pompierii SMURD, în acţiune


Intervenție în Olt

Pompierii militari au intervenit, în data de 19 martie, la ora 00.02, pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din comuna Verguleasa, satul Poganu, judeţul Olt. Flăcările s-au declanşat la acoperişul locuinţei unde au distrus structura din lemn a acestuia pe o suprafaţă de 30 mp. precum şi tocăria din lemn a imobilului. După aproximativ o oră şi jumătate de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri din gospodărie. Conform primelor estimări, valoarea totală a pagubelor însumează circa 40.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate aproximativ 30.000 de lei. Cercetările preliminarii arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma producerii unui scurtcircuit la instalaţia de alimentare cu energie electrică.

Dureri de membre și traumatisme, în atenția SMURD

În ultimele două zile, membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru şase situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile Roeşti, Mălaia, Grădiştea, Ioneşti, Frânceşti, Berbeşti, Drăgăşani şi Drăgoeşti pentru: dureri toracice, stări generale de rău, un traumatism cranian, dureri la membrul inferior drept, dureri  la membrul superior drept. După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.