Pompierii, la datorie


Alt coș buclucaș
Pompierii militari, din cadrul ISU General Magheru al judeţului Vâlcea, au intervenit, ieri dimineață, la ora 06.30, pentru stingerea unui incendiu produs în Râmnicu Vâlcea, pe strada Cloşca, pentru stingerea unui incendiu la locuinţa lui Virgil O., la coşul pentru evacuarea fumului. Până la stingerea incendiului, a ars funinginea de pe coşul pentru evacuarea fumului rămas necurăţat înaintea folosirii sistemului de încălzire. La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage la bunurile din jur. Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri de prevenire: verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii; coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare; coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).

Autoturism în flăcări, la Govora
Pompierii militari, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, au intervenit marți, la ora 11.15 pentru stingerea unui incendiu produs în Băile Govora, pe strada Tudor Vladimirescu, la un autoturism proprietatea lui Claudiu I. parcat în faţa unui hotel din localitate. Până la stingerea incendiului au ars instalaţia electrică şi materialele plastice în compartimentul motor. La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri situate în apropiere. Cercetările preliminarii arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma producerii unui scurtcircuit la instalaţia de alimentare cu energie electrică. Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri de prevenire: nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii; nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a ilizibilului calibrat; nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan; instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului; verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzat.

Bilanțul pompierilor pentru marți
Membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului ISU „General Magheru”, al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru 14 situaţii de urgenţă numai în ziua de marți. Echipajele au intervenit în localităţile: Râmnicu Vâlcea, Prundeni, Drăgăşani, Păuşeşti Otăsău, Ocnele Mari, Scundu, Stoeneşti, Lungeşti şi Buneşti pentru: insuficienţe respiratorii, plăgi la membrele inferioare şi superioare, dureri abdominale, stări de rău, dureri de cap, stări febrile şi hipertensiune arterială. După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.