Pompierii, la datorie


4 aprilie: două incendii de vegetație, în Râmnic și Bujoreni
Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” Vâlcea au intervenit, în data de 4 aprilie, pentru stingerea a două incendii de vegetaţie uscată, după cum urmează: la ora 18:16 au intervenit în Râmnicu Vâlcea, pe strada Someş. flăcările s-au manifestat pe circa 4000 mp.; la ora 19:21 au intervenit în comuna Bujoreni, sat Bogdăneşti. Până la stingerea incendiului a ars vegetaţia uscată pe aproximativ 100 mp. În ambele cazuri, flăcările s-ar fi declanșat în urma folosirii focului deschis fără respectarea regulilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Incendiu în gospodăria unui râmnicean
• a ars acoperișul casei
• cauza: coșul de fum
Pompierii militari vâlceni au in­ter­venit, în data de 4 aprilie, la ora 18:06, pentru stingerea unui in­cen­diu produs în gospodăria unei persoane din Râmnicu Vâl­cea, strada Pajiștea. Flăcă­rile au izbucnit la nivelul acope­ri­șului unei case construită din lemn cu învelitoare din ţiglă. Până la stin­gerea incendiului a ars acope­ri­şul casei pe o supra­faţă de apro­xi­mativ 2 mp, în jurul coșului pen­tru evacuarea fumu­lui. Cer­ce­tă­rile preliminare arată că flă­cările s-ar fi declanșat în urma ne­protejării corespun­ză­toa­re a co­șului pentru evacuarea fu­mu­lui.

Focul de la casă a ajuns la pădure
• pagubele: acoperișul locuinței, distrus, plus 1.000 mp vegetație uscată
Chemați de urgență, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Magheru” Vâlcea au intervenit, în data de 4 aprilie, la ora 15.01, în localitatea Voineasa, pe strada I.G. Duca pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință. Flăcările au izbucnit la acoperişul casei construit din lemn acesta fiind distrus pe o suprafaţă de aproximativ 72 mp. Din cauza materialelor combustibile, flăcările s-au propagat în scurt timp la pădurea din apropiere unde a ars vegetația uscată pe circa 1.000 de mp. Incendiul a fost stins, înainte ca acesta să cuprindă și alte bunuri din gospodărie. Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma neprotejării corespunzătoare a coşului pentru evacua­rea fumului rămas neizolat faţă de materialele combustibile din componenţa acoperişului.